Moldova va urma exemplul Canadei în domeniul gestionării pădurilor și parcurilor . Această intenție a fost exprimată de ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, la întrevederea cu cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, Gavin Buchan.
Demnitarul a subliniat interesul pentru preluarea celor mai bune practici din experiența canadiană în domeniul gestionării durabile a pădurilor și administrării parcurilor naționale, Canada fiind un lider mondial în acest domeniu, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Mediului.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre proiectele de mediu ale țării noastre și sprijinul oferit de Guvernul canadian.
Sergiu Lazarencu a prezentat cele două mari proiecte ale Ministerului Mediului:
- Programul Național de Împădurire, prin care țara își propune plantarea a 145.000 de hectare de pădure în următorii 10 ani
- Proiectul Deșeuri Solide în Moldova, care urmărește crearea unei infrastructuri moderne de colectare, transport și tratare a deșeurilor la nivel național.
Părțile și-au exprimat deschiderea pentru intensificarea cooperării bilaterale în domeniul protecției mediului, cu accent pe schimbul de expertiză, vizite de studiu și dezvoltarea unor proiecte comune care să sprijine tranziția Republicii Moldova către o economie verde și sustenabilă.