Campania electorală pentru alegerile parlamentare de duminică a fost marcată de o serie de încălcări din partea concurenților electorali. Potrivit celui mai recent raport al Asociației Promo-LEX, printre acestea se numără discursurile de ură, finanțarea netransparentă, implicarea cultelor religioase, dar și folosirea abuzivă a resurselor administrative.
Potrivit Promo-LEX, în perioada 5–18 septembrie, au fost documentate cel puțin 72 de cazuri de discurs de ură. Dintre acestea, 62 au fost în context electoral, cu un impact estimat la peste 2.6 milioane de vizualizări.
Discursurile de ură au fost generate atât de politicieni și concurenți electorali, dar și și de simpatizanți sau lideri de opinie.
Potrivit Promo-LEX, președintele MAN, Ion Ceban, membru al Blocului ”Alternativa”, a lansat mesaje homofobe. Iar Renato Usatîi a promovat prejudecăți despre comunitatea romă. Și președinta Partidului ”Moldova Mare, Victoria Furtună, a făcut declarații sexiste și xenofobe. Totodată, observatorii au identificat mesaje de instigare la violență împotriva candidaților și susținătorilor lor.
Tot în aceeași perioadă, veniturile declarate de concurenții electorali au însumat 23, 8 milioane de lei. Finanțările au provenit, în mare parte, din donațiile persoanelor fizice. Cele mai mari sume au fost colectate de Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Electoral Patriotic, Partidul Național și Blocul Alternativa.
Promo-Lex identificat cheltuieli neraportate de cel puțin 693, 000 de lei. Banii au fost folosiți în special pentru publicitate pe rețele sociale, transport și recompense pentru agitatori. Cele mai mari discrepanțe au fost semnalate la Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor și Uniunea Creștin-Socială din Moldova.