În lipsa unui buget aprobat pentru anul 2025 și în condițiile depășirii termenelor pentru elaborarea bugetului din 2026, consilierii din Capitală s-au întrunit, marți, într-o ședință a CMC pentru a dezbate proiectul de buget. Cu toate acestea, aleșii nu au ajuns la un consens, deși documentul figura pe ordinea de zi. Consilierii PAS și PSRM au anunțat că vor vota împotrivă, invocând faptul că propunerile lor privind domeniile educației și cel social nu au fost incluse în proiect. La rândul lor, aleșii MAN au îndemnat colegii să analizeze mai atent documentul. Proiectul nu a fost supus votului în prima lectură, după ce consilierii PAS și PSRM au părăsit ședința CMC.
Proiectul Bugetului Capitalei pentru 2026 prevede venituri de 9.6 miliarde lei și cheltuieli de 10.7 miliarde de lei. Aproape jumătate din buget – 4,95 miliarde de lei- provine din transferuri de la stat. Potrivit documentului, cea mai mare parte a banilor va fi direcționată pentru învățământ. Este vorba de peste cinci miliarde de lei, pentru salarizare, reparații, programe de învățământ. Consilierii PAS și cei din PSRM susțin că nu vor vota proiectul în forma în care a fost elaborat, întrucât în acesta nu au fost incluse solicitările acestora. La rândul lor, cei din MAN susțin că reglementările au fost incluse și le-a recomandat să citească mai atent documentul.
,, Este un tabel de divergențe și care reprezentanții primăriei vin cu o reacție. De ce poate fi inclus acest subiect sau de ce nu poate fi inclus sau se dublează această solicitare. Ea se regăsește în buget și trebuie să citească mai bine”, a afirmat Grigore Bejenaru, consilierul Mișcării Alternative Naționale în Consiliul Municipal Chișinău.
Consilierii PAS și PRSM susțin că nu vor vota Bugetul municipal pentru anul 2026 din mai multe considerente.
,,Avem și o componentă care nu se vede cu ochiul liber. Este vorba despre vânzarea terenurilor în valoare de 1,3 sau 1,5 miliarde de lei. Asta însemnă că este un deficit de 2,5 miliarde de lei, asta este nou pentru că cheltuielile sunt umflate. Ba mai nou sunt atribuții care primarul prin acest proiect de decizii vrea să și le asume. Este vorba despre gestionarea numitor fonduri din buget. Este vorba de investiții, reparații capitale de învățământ care el vrea singur să decidă. Dacă în anii precedenți, noi vedem per instituție împarte, acum vedem o categorie nouă și o notă pe care el să o gestioneze”, a adăugat Zinaida Popa, consiliera Partidului Acțiune și Solidaritate în CMC.
,,În acest buget am văzut o dislocare financiară irațională, unde pentru Centrele de Tineret am văzut circa 41 de milioane și pentru tot sistemul de medicină și social au fost alocate 42 de milioane”, a adăugat Dinari Cojocaru, consilier PSRM în CMC.
În replică, consilierii MAN susțin că aceste Centre de Tineret sunt importante, dar au ezitat să răspunsă câți bani exact vor fi alocați în acest sens.
,,Sunt cinci centre care nu se regăsește nicăieri în Republica Moldova. Nici la nivel național, nici la alt nivel de administrației publică locală nu au fost construite astfel de centre”, a menționat Grigore Bejenaru, consilier MAN în CMC.
În prezent, Primăria Chișinău activează în baza un buget provizoriu. Se întâmplă după ce, pe parcursul anului trecut, proiectul bugetului pentru 2025 nu a fost votat, fie din lipsă de cvorum, fie din cauza abținerilor și nemulțumirilor consilierilor.


