Bucurie fără margini într-o familie din raionul Briceni. Într-un cuplu s-au născut tripleți. Nou-născuții, dar și proaspăta mămică, se simt bine. În prezent aceștia se află sub supravegherea medicilor de la IMSP Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi” din Chișinău.
Micuții au greutatea de 1.900, 2.058 și 2.100 kg și au fost concepuți pe cale naturală, spun medicii.
Părinții tripleților mai au un băiețel de 8 ani.
Bebelușii, două fetițe și un băiețel, au venit pe lume luni, 19 august, la termenul de 35 de săptămâni, prin cezariană. Echipa care a efectuat intervenția a fost condusă de Victoria Voloceai, medic obstetrician-ginecolog, asistată de medicul obstetrician Tamara Bîtcă, precizează instituția medicală.