Bucureștiul salută decizia Chișinăului de a crea în cadrul MAE un serviciu special dedicat relațiilor cu România

 Crearea noului departament din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova care va fi responsabil exclusiv de relațiile cu România, este un pas firesc și binevenit, care va consolida și mai mult cooperarea strategică dintre cele două maluri. Astfel a reacționat Bucureștiul la anunțul Guvernului de la Chișinău de a crea noua structură. Potrivit unui comunicat publicat de Ambasada României, măsura va contribui direct la atingerea obiectivelor comune, în special în procesul de integrare europeană a țării noastre.

 

Potrivit comunicatului Ambasadei României, inițiativa reflectă maturitatea și profunzimea parteneriatului bilateral, precum și necesitatea unei coordonări tot mai eficiente într-un context marcat de intensificarea dialogului politic, extinderea cooperării sectoriale și avansarea parcursului european al Republicii Moldova.

„Instituționalizarea unui mecanism dedicat relației cu România confirmă importanța pe care Chișinăul o acordă acestui parteneriat privilegiat. România rămâne un susținător ferm al eforturilor de modernizare și reformă ale Republicii Moldova. Suntem încrezători că acest nou serviciu va facilita o cooperare și mai eficientă”, a transmis Bucureștiul.

Inițiativa privind crearea unui serviciu special dedicat relației cu România a fost aprobată în ședința Guvernului din 15 aprilie. Potrivit ministrului de Externe, Mihai Popșoi, la prima etapă, în cadrul noii structuri din MAE va fi creat un singur departament, urmând ca, pe parcurs, numărul angajaților și al subdiviziunilor să fie extins.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA