BNM a publicat decizia de politică monetară. Guvernatorul Anca Dragu vine cu precizări la noile rate de dobândă

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a adoptat prin vot unanim noile rate de dobândă la credite. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a ajuns 3,60%, față de 3.75% anual în luna martie. Totodată, guvernatoarea BNM a prognozat continuarea scăderii ratelor de dobândă, dar și încetinirea creșterii inflației.

,,Se stabilește rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 3,60 la sută anual. Se stabilesc ratele de dobândă la creditele overnight, la nivelul de 5,60 la sută anual și la depozitele overnight, la nivelul de 1,60 la sută anual”, a spus Anca Dragu.

Totodată, guvernatorul BNM a menționat o dinamică pozitivă în incetinirea creșterii inflației.

,,Inflația anuală a coborât până la nivelul de 3,9 la sută în martie 2024 sau cu 0,3 puncte procentuale față de decembrie 2023, fiind nesemnificativ mai joasă decât s-a așteptat. Abaterea a fost cauzată, în principal, de prețurile reglementate, din cauza întârzierii ajustării tarifelor la servicii medicale și a scăderii tarifului la gazul natural în februarie curent”, a spus Anca Dragu.

Guvernatoarea Băncii Naționale prezice că inflația va continua să coboare, iar dolarul american se va aprecia. Dragu a declarat că volumul creditelor noi a sporit cu 50,6% față de aceeași perioadă a anului precedent. Anca Dragu presupune că inflația va continua să coboare, dolarul SUA va continua să se aprecieze, fiind sporit de sistemul federal de rezerve. Rubla rusească se va deprecia din cauza greutăților cu noi piețe de desfacere, iar Cotațiile la petrol vor rămâne înalte din cauza tensiunilor internaționale, care ar putea aduce la un deficit însemnat de petrol.

Totodată, Dragu a adăugat că rata anuală a inflației va oscila neînsemnat, rămânând la 5% anual.

De asemenea, în discursul său, Dragu a menționat că nu vede premeditări pentru ieftinirea petrolului, din cauza presiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

,,Pentru mediul extern, în anul 2024 a început cu sporirea presiunilor geopolitice. Prețul petrolului a crescut simțitor, inclusiv din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Stocurile din Europa rămân la nivelele maxime, datorită consumului redus”, a spus Anca Dragu.

Totuși, guvernatoarea a menționat că riscurile și incertitudinile prognozei rămân înalte. Din mediul extern, se conturează surse precum tensiunile în Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, șocurile temporare de ofertă și prețurile la produsele alimentare, politica monetară a SRF, precum și configurarea geopolitică după alegerile din 2024, care ar putea duce la schimbarea politicilor economice.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media