Trenul direct Kiev–București, cu trecere prin Republica Moldova, a fost pus în circulație
Pas important pentru conectarea regională. A fost lansată ruta directă de tren Kiev–București, care trece prin Republica Moldova. Noua conexiune marchează un moment simbolic de apropiere între Ucraina, România și Republica Moldova. Potrivit ministrului ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, acest proiect depășește simpla
OMS: O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa suferă de depresie
O treime dintre medicii şi asistentele medicale din Europa suferă de depresie. Arată datele unui sondaj publicat de filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, transmite AFP, scrie Agerpres. „Unul din trei medici şi asistente medicale raportează simptome de depresie sau anxietate”, a
Reacția PSRM la declarația lui Voronin despre formarea unei fracțiuni parlamentare separate
O decizie privind constituirea fracțiunilor în noul Parlament va fi luată numai după validarea scrutinului. Este reacția socialiștilor, după ce Vladimir Voronin a declarat că PCRM, care face parte din Blocul Patriotic, intenționează să formeze o fracțiune separată în Parlament. „PSRM se află
Carburanții se ieftinesc ușor în Moldova, pe fondul scăderii petrolului pe piețele internaționale
Prețurile la carburanți continuă să scadă ușor în Republica Moldova. În ultimele două săptămâni, prețurile la benzină s-au diminuat cu aproximativ 2%, iar la motorină cu 1,75%. Reducerea vine după ce petrolul s-a ieftinit pe piețele internaționale, iar riscurile geopolitice s-au atenuat. Pentru
Premiul Nobel pentru Pace din 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado
Premiul Nobel pentru Pace din 2025 a fost acordat Mariei Corina Machado. Femeia a câștigat premiul pentru munca ei neobosită de promovare a drepturilor democratice ale poporului venezuelean. Dar și pentru lupta ei de a obține o tranziție justă și pașnică de la
Voronin anunță că PCRM va forma o fracțiune separată în Parlament
Partidul Comuniștilor, membru al Blocului Patriotic, nu va forma o fracțiune comună cu socialiștii lui Igor Dodon și nici cu formațiunea condusă de Vasile Tarlev. Cel puțin asta a dat de înțeles liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat pentru presa rusă. „Partidul
Cetățenii, îndemnați să fie precauți cum investesc banii: Promisiunile de câștiguri financiare rapide sunt înșelătorii
Guvernul îndemană cetățenii să fie precauți cum și unde investesc banii pentru a nu cădea în plasa unor scheme de fraudă de investiții false online. Totodată, atenționează cetățenii că „promisiunile de câștiguri financiare rapide care par prea bune pentru a fi adevărate sunt,
