Ministrul Apărării, îndemn către colegii din domeniul apărării și securității să meargă la vot: Avem nevoie de pace
Avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie de stabilitate, de securitate, de pace. A declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și a venit cu un îndemn către militarii și veteranii din domeniul apărării și securității să participe la vot pe 28 septembrie. „Voi vota pentru
Trump a anunțat noi tarife uriașe pentru tiruri, medicamente și mobilier de bucătărie
Donald Trump a anunțat o nouă rundă de tarife comerciale pentru medicamentele, camioane grele și mobilă. Președintele SUA a invocat motive de securitate națională, potrivit Reuters. Astfel, începând cu 1 octombrie, medicamentele de marcă sau brevetate vor fi taxate cu 100%. Camioanele grele
Curs valutar 26 septembrie. Euro și dolarul sunt în creștere
Curs valutar 26 septembrie. Banca Națională a publicat ratele de schimb pentru sfârșitul săptămânii. Astfel, valoarea unui euro va fi de 19,64 lei. Dolarul american va avea o valoare de 16,72 lei. Leul românesc va fi tranzacționat la un curs de 3 lei
Activitatea Partidului ”Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, limitată pentru 12 luni
Activitatea Partidului ”Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, parte a blocului ”Patriotic”, a fost limitată pentru o perioadă de 12 luni. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Chișinău. Pe 19 septembrie,Ministerul Justiției a depus o cerere în acest sens, la
Experți: Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc va fi testul decisiv pentru justiția moldovenească
Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc a provocat un val de reacții în rândul liderilor de opinie. Unii dintre ei spun că justiția moldovenească va trebui să demonstreze dacă va putea susține examenul în ceea ce privește condamnarea fostului lider democrat. Alții cred, însă că
