Acordul Acționarilor pentru înființarea Bursei Internaționale a Moldovei, semnat. APP: Este una dintre etapele cheie
Încă un pas strategic pentru dezvoltarea pieței de capital. Agenția Proprietății Publice a anunțat că a fost semnat acordul Acționarilor pentru înființarea Bursei Internaționale a Moldovei. Potrivit APP, acest pas este una dintre etapele cheie privind operaționalizarea noii Burse. „Acest proiect reprezintă începutul
Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu
Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu în dosarul de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată de către acuzatorul de stat, Elena Cazacov. În același dosar, Țuțu mai este învinuit de escrocherie, fals în declarații și trafic de influență.
Maia Sandu efectuează marți o vizită la Bruxelles. Va avea discuții despre aderarea Moldovei la UE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua marți, 4 noiembrie, o vizită de lucru la Bruxelles. Șefa statului va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene. E vorba de președintele Consiliului European, Antonio Costa, înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și
VIDEO Comisia Europeană va anunța marți cât de pregătită este Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană va prezenta pachetul de extindere pentru anul 2025, care include evaluarea Republicii Moldova și a altor țări candidate la aderare. Documentul va arăta ce progrese a înregistrat țara noastră, dar și cât de pregătiți suntem în procesul de aderare. Anunțul a
