Maia Sandu: Pentru unirea cu România nu există majoritate, prioritatea rămâne pacea
Președinta Maia Sandu afirmă că prioritatea Republicii Moldova este pacea și siguranța, ci nu unirea cu România fără sprijinul majorității cetățenilor. Aderarea la Uniunea Europeană are susținerea populației, în timp ce unirea cu România nu are momentan o majoritate a cetățenilor, a subliniat
LIVE Președinta Maia Sandu, conferință de presă despre prioritățile Președinției și răspunde presei
Președinta Maia Sandu susține o conferință de presă, vorbind despre prioritățile instituției prezidențiale, iar ulterior va răspunde la întrebările jurnaliștilor. Conferință de presă are loc timp de două ore, mai exact între 11.00 și 13.00 în sediul Administrației Prezidențiale.
Parlamentul European vrea să păstreze despăgubirile pentru zboruri întârziate și bagajul de mână gratuit
Parlamentul European a anunțat că susține drepturile pasagerilor aerieni. Eurodeputații vor să păstreze regula actuală privind despăgubirile. Compensația rămâne valabilă dacă întârzierea depășește trei ore. Parlamentul respinge propunerea unor state membre care vor despăgubiri doar după întârzieri mai mari, de 4–6 ore, în
Front comun la Davos împotriva ambițiilor lui Trump: liderii avertizează asupra unei noi rupturi geopolitice
Liderii mondiali au făcut front comun la forumul economic de la Davos, pentru a ține piept ambițiilor imperiale ale președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda. De la tribuna forumului, șefii de stat și de guverne au avertizat deschis că s-a început
Cetățenii vor putea investi în valorile mobiliare de stat și în valută străină, a anunțat ministrul Finanțelor
Cetățenii vor putea investi în valorile mobiliare de stat atât în moneda națională, cât și în valută străină, a anunțat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii „1 la 1” de la ONE TV. De asemenea, șeful Ministerului Finanțelor a explicat necesitatea impozitării
