Șoferi, fiți atenți! În câteva localități din raionul Căușeni se circulă cu dificultate
Un autocamion a derapat de pe traseu din cauza zăpezii și a poleiul de pe carosabil. În acest context, polițiștii roagă șoferii să circule cu atenție. Potrivit oamenilor legii, pe Traseul R26 în satele Sălcuța, Taraclia, Leuntea și Plop-Știubei din raionul Căușeni
Cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, angajații MAI care au demonstrat integritate au fost premiați
În contextul Zilei Internaționale Anticorupție, SPIA a desfășurat, cu sprijinul Centrului de Guvernare a Sectorului de Securitate de la Geneva (DCAF) și Ambasadei Suediei, ceremonia de menționare a angajaților MAI care au demonstrat corectitudine și integritate prin denunțarea actelor de corupție, precum și
În sudul țării ninge. Polițiștii vin cu recomandări pentru șoferi
Atenție la drum. În mai multe localități din sudul țării ninge. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu pornească la drum, dacă nu există o urgență. Polițiștii au venit cu câteva recomandări pentru șoferii care în această perioadă circulă: Evitaţi frânarea şi accelerarea
A fost deschisă circulația pe drumurile M1 și M5, din apropierea localității Cricova
Administrația de Stat a Drumurilor anunță că a fost deschisă circulația pe drumurile M1 (Chișinău-Leușeni) și M5 (Brest – Criva – Briceni – Bălți – Chișinău – Tiraspol – Odesa). Sectoarele de drum au fost temporar închise pe perioada executării lucrărilor de reparație a podului de încrucișare
VIDEO Evreii din Moldova sărbătoresc Hanuka. Mai mulți oficiali, inclusiv Maia Sandu au venit cu mesaje de felicitare
În întreaga lume este marcată o sărbătoare foarte importantă pentru poporul evreu. Cu această ocazie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare pe pagina sa de Facebook. ,,Stimați membri ai comunității evreiești, vă felicit cu prilejul celei mai
Membri ai CEC a Ucrainei, într-o vizită de studiu în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate
Membrii CEC a Republicii Moldova au găzduit delegația Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, sosită într-o vizită de studiu de două zile în țara noastră. Reprezentanții instituției din Ucraina vor prelua bunele practici în materie de organizare și desfășurare a alegerilor pentru cetățenii cu
Intenționa să ajungă în Europa cu un document cumpărat. Cetățean chinez, documentat la ieșirea din Moldova
A plătit o sumă consistență pentru a obține un act de identitate fals. În cele din urmă, însă, planul acestuia a fost deconspirat, iar documentul – ridicat de oamenii legii și trimis la expertiză. Documentat pe acest caz este un cetățean al Republicii
Viteză ca în filmele de acțiune! Un șofer, prins cu 101 km/oră în localitate
Un bărbat de 40 de ani, domiciliat în orașul Ungheni, a fost stopat astăzi de ofițerii de patrulare în timp ce conducea cu viteza de 101 km/h în localitate. Încălcarea a fost comisă în orașul Cupcini din raionul Edineț. Șoferului i s-a întocmit un proces
Proiectul EU4SECURITY MOLDOVA a fost acceptat de Comisia Europeană
Comisia Europeană prin intermediul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a acceptat un nou proiect de anvergură. EU4SECURITY MOLDOVA este primul proiect bilateral dintre Unitatea de Cooperare Internațională a Agenției UE pentru Formare în materie de Aplicare a Legii (CEPOL) și Ministerul Afacerilor
Tragedie pe șoseaua Chișinău-Dubăsari. Două persoane au decedat
Două persoane au decedat într-un grav accident rutier. Tragedia s-a produs pe șoseaua Chișinău-Dubăsari. Șoferul ar fi pierdut controlul volanului. Potrivit poliției, șoferul cu vârsta de 27 de ani ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina într-un copac. În automobil
