Navalnîi nu poate fi înmormântat pentru că toate firmele de servicii funerare refuză să lucreze cu familia disidentului
După ce corpul neînsuflețit a lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale, familia opozantului nu îi poate organiza funerariile. Purtătorul de cuvânt al disidentului, Kira Iarmîș a scris într-o postare că agențiile de servicii funerare refuză să conlucreze atunci când aud de
Rusia a condamnat la închisoare un militant pentru drepturile omului. Activistul este și laureat al premiului Nobel
Veteranul activist rus pentru drepturile omului, Oleg Orlov, a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pentru ,,discreditarea forțelor armate”. Acțiunile ar fi fost făcute prin participarea la protestele împotriva războiului din Ucraina. Totodată, acesta l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin
Lipsă acută de magistrați. În sistemul judecătoresc din țară sunt peste o sută de funcții vacante
Sistemul judecătoresc din Moldova se confruntă cu o lipsă acută de magistrați. Din cele peste 500 de funcții din sistem, doar patru sute sunt ocupate. Potrivit responsabililor de domeniu, cele mai multe locuri au rămas vacante după ce judecătorii din raioane au solicitat
Problemele fermierilor, discutate la ședința Grupului de lucru de la MAIA. Se propune un nou produs de creditare
Un grup de lucru pentru identificarea soluțiilor la problemele agricultorilor și producătorilor de cereale a fost constituit marți, 27 februarie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. La prima ședință au participat agricultori, reprezentanți ai MAIA, ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Ministerului Finanțelor, Ministerului
