13 producători de cereale au depus cereri pentru a obține Creditul Agricol de Urgență

13 producători de cereale au depus cereri pentru a obține Creditul Agricol de Urgență

mart. 12, 2024

13 producători de cereale au depus cereri de garantare pentru Creditul Agricol de Urgență. Valoarea totală a cererilor înregistrat până acum este de aproximativ 4,95 milioane lei. Din totalul cererilor depuse, 10 au fost deja aprobate.   Potrivit Ministerului Agriculturii, creditul Agricol de

Read More
Moldovagaz: Peste 700 de gospodării, deconectate de la rețeaua de distrubuție a gazelor din cauza datoriilor

Moldovagaz: Peste 700 de gospodării, deconectate de la rețeaua de distrubuție a gazelor din cauza datoriilor

mart. 12, 2024

Pe parcursul lunii trecute, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 755 de gospodării. Acestea au acumulat datorii de circa 4 milioane lei, anunță compania Moldovagaz. În aceeași perioadă, față de 335 de consumatori s-a aplicat condiția plații preventive,

Read More
Cetățenii și companiile vor putea transfera bani în mai puțin de 15 secunde. A fost lansat sistemul MIA

Cetățenii și companiile vor putea transfera bani în mai puțin de 15 secunde. A fost lansat sistemul MIA

mart. 12, 2024

Cetățenii și companiile din țară vor putea să transfere bani în mai puțin de 15 secunde fără plata comisioanelor și indiferent de bancă, doar în bază de număr de telefon. Banca Națională a Moldovei a lansat sistemul de plăți instant MIA.   Acest

Read More
Programele de studii superioare de licență vor fi traduse în engleză. Banca Mondială acordă circa 1 mln euro

Programele de studii superioare de licență vor fi traduse în engleză. Banca Mondială acordă circa 1 mln euro

mart. 12, 2024

Învățământul superior din Republica Moldova devine mai atractiv și mai accesibil pentru studenții străini care intenționează să-și facă studiile în țara noastră. În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării anunță că urmează a fi traduse mai multe programe de studii în limba engleză,

Read More
Noi tensiuni? Mitropolia Moldovei spune că nu poate să conviețuiască cu cea a Basarabiei

Noi tensiuni? Mitropolia Moldovei spune că nu poate să conviețuiască cu cea a Basarabiei

mart. 12, 2024

Mitropolia Moldovei nu poate să conviețuiască cu cea a Basarabiei. Mai mult, nu ar exista niciun motiv pentru care pe teritoriul țării noastre să existe două Biserici Ortodoxe. Este mesajul transmis de Mitropolia Moldovei după ce tot mai mulți preoți au aderat la

Read More
FOTO Militarii moldoveni participă la un exercițiu multinațional. Ministerul Apărării vine cu precizări

FOTO Militarii moldoveni participă la un exercițiu multinațional. Ministerul Apărării vine cu precizări

mart. 12, 2024

Militarii Armatei Naționale participă la exercițiul multinațional „Justice Eagle 2024”, desfășurat în România, informează Ministerul Apărării. Potrivit instituției, instruirea va avea loc în perioada 4 −15 martie, iar scopul exercițiului este dezvoltarea capabilităților și creșterea interoperabilității între contingentele statelor participante. „Plutonul moldovenesc participă

Read More
VIDEO Vârstnic, atacat cu un cuțit în propria casă. Făptașii riscă ani grei de închisoare

VIDEO Vârstnic, atacat cu un cuțit în propria casă. Făptașii riscă ani grei de închisoare

mart. 12, 2024

Un bărbat de 72 de ani a avut parte de o experiență urâtă, în propria casă. Patru indivizi au pătruns în locuința acestuia pe timp de noapte, l-au atacat cu un cuțit și i-au cerut mijloace bănești. Din fericire, făptașii nu s-au reținut

Read More
Secția de chirurgie oro-maxilo-facială pentru adulți, inaugurată la IMU

Secția de chirurgie oro-maxilo-facială pentru adulți, inaugurată la IMU

mart. 12, 2024

O secției de chirurgie oro-maxilo-facială pentru adulți a fost inaugurată la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost renovată. Secția este unică în țară, are o capacitate de 32 de paturi și activează non-stop. Secția este specializată în acordarea asistenței medicale pacienților

Read More
„Ce vor femeile?” Cele mai remarcabile doamne din showbiz s-au reunit într-un spectacol muzical de excepție

„Ce vor femeile?” Cele mai remarcabile doamne din showbiz s-au reunit într-un spectacol muzical de excepție

mart. 12, 2024

„Ce vor femeile?” Răspunsul la această întrebare au încercat să-l găsească unele dintre cele mai remarcabile femei din showbizul moldovenesc. Lili Lozan, Rodica Ciorănică, Valentina Naforniță, Ana Cernicova, Cristina Miron, Surorile Osoianu și alte femei renumite din țara noastră au urcat pe scena

Read More
Grevă pe aeroportul din Frankfurt. Urmează proteste la Munchen. O mie de zboruri vor fi anulate

Grevă pe aeroportul din Frankfurt. Urmează proteste la Munchen. O mie de zboruri vor fi anulate

mart. 12, 2024

Grevă pe aeroportul din Frankfurt, unde protestează însoțitorii de bord de la Lufthansa. Mâine vor înceta lucrul cei din München. Compania aeriană estimează că va fi nevoită să anuleze o mie de zboruri, ceea ce va încurca planurile a 100.000 de pasageri. În

Read More