Evghenia Guțul nu va putea călători în țările UE: Miniștrii de Externe ai UE au impus sancțiuni oamenilor lui Șor
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, se numără printre persoanele sancționate de Uniunea Europeană pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova. Alături de Guțul, pe listă mai figurează alte patru persoane din anturajul acesteia și o entitate afiliată fugarului Ilan Șor. Sancțiunile au fost impuse
CEC explică procesul de votare și pașii până la învestirea președintelui ales
Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat un video informativ în care explică procesul de votare și etapele care urmează până la depunerea jurământului de către noul președinte al Republicii Moldova. Președinta CEC, Angela Caraman, menționează că un alegător poate vota o singură
Trei cercetători, premiați cu Nobel pentru cercetările lor despre impactul instituțiilor asupra bunăstării economice
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, 14 octombrie, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru „studiile lor cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea”, a anunţat Academia Regală Suedeză de
Valentin Ajder: Apartenența la UE oferă stare de libertate și nicidecum nu înseamnă renunțare la identitate
Cetățenii români s-au simțit mai liberi odată cu aderarea României la UE și beneficierea de dreptul la libera circulație în spațiul comunitar, iar accesul la fondurile europene a ajutat la transformarea localităților din România și la dezvoltarea culturii românești. Declarația aparține lui Valentin
VIDEO Valentin Ajder: Proiectele culturale moldo-române contribuie la europenizarea Moldovei
Integrarea europeană se face în primul rând prin cultură, iar proiectele culturale moldo-române contribuie la europenizarea Republicii Moldova. Declarația aparține lui Valentim Ajder, director de editură din România, originar din țara noastră și a fost făcută în cadrul interviului realizat în contextul campaniei
UE anunță sancțiuni împotriva celor care destabilizează Republica Moldova
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene vor impune sancțiuni împotriva a cinci persoane și o entitate care participă la destabilizarea Republicii Moldova. Despre asta a vorbit ministra de Externe din România, Luminița Odobescu, în cadrul unor declarații de presă susținute la Luxemburg, cu
