Aeroportul din Bremen, Germania, închis temporar din cauza unei drone
Traficul aerian a fost suspendat temporar, duminică seara, la aeroportul din Bremen, Germania. Potrivit poliției germane, cauza a fost zborul unei drone de origine necunoscută, notează AFP. „Aparatul a fost reperat în imediata apropiere a aeroportului, în jurul orei locale 19:30”, a raportat
VIDEO Cutremur cu magnitudinea de 6,3 în Afganistan: Sunt zeci de morți și răniți
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a produs dimineață în apropierea orașului Mazar-e Sharif, din nordul Afganistanului. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise, iar peste 320 au fost rănite. Autoritățile spun că numărul victimelor ar putea să crească, transmite Reuters. Ministerul
Curs valutar 3 noiembrie. Dolarul continuă să crească, iar euro să scadă
Curs valutar 3 noiembrie. Banca Națională a Moldovei a prezentat ratele de schimb pentru ziua de azi. Cursul euro va fi de 19,71 lei, iar dolarul american va fi cotat la 17,04 lei. Leul românesc va avea o valoare de 3,87 lei, hrivna
Doi dintre suspecții arestați în cazul jafului de la Luvru, puși sub acuzare. Trei au fost eliberați
Două persoane din cele cinci arestate miercuri seara în cadrul anchetei privind jaful de la Luvru au fost puse sub acuzare sâmbătă. În același timp, celelalte trei au fost eliberate. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost pus sub acuzare
Comisara europeană Marta Kos felicită noul Guvern al Moldovei și promite sprijin pentru integrarea în UE
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, felicită noul Guvern de la Chișinău și promite sprijin țării noastre pentru integrarea în UE. Într-o postare pe platforma X, oficialul a scris că așteaptă cu nerăbdare să coloboreze cu autoritățile moldovene. ”Felicitări călduroase noului guvern moldovean
