Pentru ziua următoare se anticipează un consum de energie electrică mai mic decât astăzi
Pentru ziua de mâine, 22 ianuarie, pe teritoriul din dreapta Nistrului se anticipează un consum de energie electrică mai mic cu 1,5% în comparație cu astăzi. Necesarul va fi acoperit integral, anunță Energocom. În acest sens compania a rezervat integral capacitatea comercială la
Moldova, reprezentată la Davos: Premierul Recean va discuta despre investiții și securitate
Delegația Republicii Moldova, condusă de premierul Dorin Recean, va participa la cea de-a 55-a ediție a Forumului Economic de la Davos, desfășurat sub genericul „Colaborarea pentru era inteligentă”. Evenimentul va avea loc în perioada 22-23 ianuarie. Șeful Executivului va avea o serie
Speakerul Sloveniei vine la Chișinău. Moldova găzduiește, în premieră, vizita unui președinte de parlament al țării
Președinta Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Urška Klakočar Zupančič, va efectua, în perioada 22-24 ianuarie, o vizită în Republica Moldova. Este prima vizită în țara noastră a unui președinte de parlament al Sloveniei în cei 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice
Peste 26 de mii de persoane au cumpărat polița de asigurare de la începutul anului
Crește numărul cetățenilor asigurați. De la începutul acestui an, peste 26 de mii de persoane au achitat prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, cu aproape 6 mii mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Compania Națională
Noi perspective pentru dezvoltarea infrastructurii de irigare: IFAD anunță granturi pentru agricultori
Programele Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) din Republica Moldova deschid noi perspective pentru dezvoltarea sectorului agricol, punând accent pe modernizarea infrastructurii de irigare. În acest sens, IFAD oferă sprijin financiar considerabil – granturi de până la 500 mii de dolari, anunță Ministerul
