Parcurile de taxi ar putea organiza proteste, dacă nu vor fi revizuite majorările pentru asigurarea RCA
Administratorii parcurilor de taxi ar putea organiza greve și proteste. Asociația Patronală a Transportatorilor Auto de Pasageri și Bagaje în Regim de Taxi (ATAT) a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru buget și finanțe, în cadrul căreia au fost discutat problemele din
Maia Sandu: Procuratura Anticorupție este o vulnerabilitate pentru securitatea și democrația Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu a declarat că Procuratura Anticorupție, dar și alte instituții, reprezintă o vulnerabilitate pentru securitatea și democrația Republicii Moldova. Potrivit șefei statului, aceste instituții nu își îndeplinesc eficient rolul de a combate corupția politică și de a preveni corupția electorală, ceea
