Blocul ”Victorie”, afiliat lui Ilan Șor, nu poate participa la alegerile parlamentare. CEC a refuzat înregistrarea

Blocul ”Victorie”, afiliat fugarului Ilan Șor, nu poate participa la alegerile parlamentare. Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea acestuia. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 19 iulie.

Pe 15 iulie, Blocul politic „Pobeda/Victorie”, creat de Ilan Șor la Moscova a fost inclus de Uniunea Europeană pe lista sancțiunilor pentru acțiuni de destabilizare a Moldovei. Din bloc fac parte reprezentanții partidelor „Victorie”, „Renaștere”, „Șansă” și „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”.  În lista de sancțiuni a UE s-au regăsit și liderii acestor partide.

E vorba despre Alexandru Beșchieru, liderul formațiunii Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. El e considerat succesor al Partidului ȘOR și scos în afara legii.  Alte două nume sunt Vadim Grozavu din „Partidul Victoriei” și Alexei Lungu din Partidul Șansa”. Aceștia sunt parteneri politici activi ai lui Ilan Șor.

CITEȘTE ȘI UE sancționează rețeaua Șor: Politicieni moldoveni și entități rusești, vizați pentru destabilizarea Moldovei

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA