Comisia Electorală Centrală a înregistrat duminică, 3 august, Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost anunțată în cadrul ședinței CEC.
Blocul este format din trei partide: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul pentru Viitorul Moldovei. Partidul Comuniștilor, anunțat inițial ca membru, nu mai face parte din alianță.
Conform acordului de constituire, a fost creat un comitet politic format din trei copreședinți. Este vorba de Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev – și șase membri desemnați de cele trei partide.
Reprezentanții formațiunii au declarat în cadrul ședinței CEC că nu au nicio legătură cu flashmobul din ziua depunerii documentelor, când în fața instituției a fost adus un sicriu.
Menționăm că, recent, liderii partidelor pro-ruse, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev au fost în Rusia. Au mers la Moscova pentru a discuta „relansarea relațiilor economice și, în special, energetice” cu Federația Rusă.