Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost confirmată pentru info1.md de către procurorul de caz, Adrian Scutaru.

Amintim că Guțul este acuzată de implicare în introducerea ilegală a unor sume mari de bani din Federația Rusă. Banii ar fi fost folosiți pentru susținerea activităților fostului Partid „Șor”, scos înafara legii în 2023 și pentru finanțarea protestelor organizate de acesta.

Evghenia Guțul a fost plasată în arest în penitenciarul numărul 13 din Chișinău pe 28 martie, fiind învinuită în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2023. Bașcana a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău, pe 25 martie, în timp ce intenționa să părăsească țara. Guțul neagă acuzațiile și califică acțiunile drept o răfuială politică.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA