Bărbatul, de 60 de ani, care a încercat să introducă în mod clandestin în Republica Moldova 550.000 de euro a fost condamnat la 5 ani de închisoare. 2 ani și 6 luni urmează a fi executați în penitenciar, iar executarea celei de a doua jumătate a pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani. Instanța a mai decis și confiscarea sumei de 540 000 de euro în folosul statului.
Chiar dacă a fost obținută o sentință de condamnare, procurorii PCCOCS vor contesta din nou decizia la CSJ. Vor solicita și confiscarea contravalorii automobilului folosit la comiterea infracțiunii. Dar și confiscarea a 10.000 de euro diferență dintre suma transportată ilegal și cea confiscată în folosul statului de Curtea de Apel.
Menționăm că, inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 noiembrie 2024, bărbatul a fost achitat.
Inculpatul, fiind la volanul unei mașini de lux, a spus în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, în urma verificărilor, în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste o jumătate de milion de euro. Cazul a fost înregistrat la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni.
Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar inculpatul fusese reținut.
Decizia instanței de apel este definitivă și executorie. Totuși, poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni.