Bani risipiți în cadrul programului „Satul European”: percheziții la Brăviceni și Chișinău

Oamenii legii au efectuat percheziții în satul Brăviceni, raionul Orhei, și în Chișinău, într-un dosar de abuz de serviciu. Vizate sunt două persoane: fostul primar al localității și contabilul-șef al primăriei. Cei doi sunt suspectați că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 6 milioane de lei. Ei ar fi trucat licitațiile publice în cadrul programului „Satul European”.

Potrivit anchetatorilor, funcționarii ar fi organizat achiziția publică pentru amenajarea Parcului Rural Brăviceni, însă ar fi indicat greșit valoarea estimativă a contractului. Ei ar fi modificat criteriile de selecție, astfel încât să favorizeze un anumit agent economic.

Ulterior, în timpul executării lucrărilor, aceștia ar fi semnat trei acorduri adiționale care au redus volumul inițial al lucrărilor cu peste 5 milioane de lei, dar au majorat alte costuri cu 3,6 milioane de lei.

Oamenii legii desfășoară percheziții pentru a aduna probe și a identifica toate persoanele implicate în acest caz.

CITEȘTE ȘI: Funcționari publici, suspectați de fraudarea fondurilor publice. CNA a efectuat 12 percheziții

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA