Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi o plată unică de 5 mii de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu.
”Este vorba de peste 3019 familii care au la îngrijire sau supraveghere copii cu dizabilități severe”, a spus Buzu.
Alte 2 mii de familii cu copii cu dizabilități severe care beneficiază de asistență personală vor primi plata unică de cinci mii de lei.
Totodată, peste 7 mii de familii cu persoane cu dizabilități încadrate în serviciul de asistență personală vor primi 5 mii de lei.
Ajutorul este acordat cu suportul Națiunilor Unite.