Băi comune și educație sexuală obligatorie în universități. Reacția MEC la acest mit

Mai multe instituții de învățământ au primit mesaje false despre introducerea orelor suplimentare de educație sexuală în universități. Ministerul Educației a clarificat că aceste informații sunt neadevărate și a anunțat că a sesizat autoritățile competente în legătură cu acest incident.

”MEC atenționează că ,,ordinul” referitor la obligativitatea introducerii unor ore suplimentare în universități este un FALS. Ministerul a sesizat organele de drept privind falsificarea unor documente oficiale. Îndemnăm opinia publică să se informeze din surse verificate și oficiale”, se arată în mesajul ministerului.
Potrivit documentului fals, instituțiile de învățământ ar fi fost obligate să aloce cel puțin o oră pe săptămână pentru prelegeri despre „educația sexuală și studiul identităților non-binare.”
Amintim că părintele Pavel de la Biserica „Sfântul Mina” din Bălți a afirmat, pe 21 septembrie, în mod eronat, că în unele școli din Chișinău toaletele sunt unisex, lucruri contrazise de realitățile obiective. Ministerul Educației a menționat că în toate instituțiile de învățământ  din Republica Moldova sunt respectate măsurile sanitare și de gen.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA