Avocatul primarului de la Boldurești, primele DECLARAȚII: „Am solicitat respingerea demersului procurorilor”

Primarul de la Boldurești, care ar fi accidentat mortal la data de 19 februarie un copil de 14 ani, se află în izolator, starea de sănătate a acestuia fiind una precară, afirmă avocatul  Dumitru Buliga, care zice că a fost la întrevedere cu clientul său.

„D-lui se află acum acum înstr-o stare de sănătate precară și nu este în stare ca să discutăm detalii”, a spus Dumitru Buliga.

Avocatul susține că clientul său pledează vinovat.

Mă face să am această convingere probele la care am avut acces până în prezent”, a explicat apărătorul.

Întrebat dacă probele sunt cele care le-a publicat IGP sau există și alte probe, avocatul susține că „așa probe nu a văzut”:

În măsura în care nu s-au prezentat asemenea mijloace de probă, eu nu le pot considera în general ca mijloace de probă. Deoarece, în viziunea mea, mijloace de probă la etapa urmăririi penale nu pot fi publicate, iar dacă cineva din Poliție și-a permis să o facă, vom sesiza Procuratura în acest sens, ca persoanele respective să fie trase la răspundere penală pentru divulgarea datelor de urmărire penală”.

Totodată, avocatul a evitat să spună unde se afla clientul său în noaptea tragediei.

Nu vă pot spune. Încă n-am discutat. Probabil, după ce Dumnealui își va reveni din starea de sănătate pe care o are, fiindcă se simte foarte rău, D-lui îmi va comunica toate detaliile și, respectiv, voi ieși, dacă voi avea permisiunea să comunic din numele lui”, a menționat Dumitru Buliga.

Astăzi, în instanță avocatul a solicitat respingerea demersului procurorilor privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv și eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Nicanor Ciochină.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA