foto: bani.md

Avia Invest, afiliată lui Ilan Șor, a pierdut procesul împotriva Guvernului. Decizia CSJ, irevocabilă

Compania Avia Invest, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, a pierdut procesul cu Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea hotărârii Tribunalului arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia), potrivit căreia, compania trebuie să plătească Guvernului peste 200 de mii de euro. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocaților firmei. Decizia este irevocabilă.

 

”Completul de judecată reiterează că, Curtea de Apel Chișinău corect a aplicat sechestru asupra cotei-părți (parte socială) deținută de
„KOMAKSAVIA AIRPORT INVEST” LTD din capitalul social al SRL „AVIA INVEST” în proporția sumei de 216 678,75 euro, plus cheltuieli de executare și alte cheltuieli legate de examinarea cauzei, or, necesitatea aplicării măsurilor de asigurare în prezenta speță rezultă din evitarea producerii unor pagube drepturilor Guvernului”, se arată în decizia CSJ.

Potrivit CSJ, argumentele invocate de avocatul companiei Avia Invest au fost neintemeiate.

”Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea din 27
septembrie 2023 a Curţii de Apel Chișinău”.

Amintim că, Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm a respins, în data de 3 august 2022, cererea Komaksavia Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova și a acordat țării noastre suma de 216,678.75 mii euro drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală. Atunci, compania a anunțat că va ataca în instanța superioară decizia Curții de la Stockholm.

În martie 2023, aeroportul a revenit în gestiunea statului. Potrivit actualei guvernări, selectarea companiei, în 2013, ar fi avut loc cu încălcări, Avia Invest fiind administrată indirect de oligarhul Ilan Șor. Au fost aduse acuzații potrivit cărora concesionarul nu a investit sumele promise în dezvoltarea aeroportului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA