„Avem timp, resurse și răbdare”: Procurorul general, detalii despre dosarul corupției electorale

Procurorul general, Ion Munteanu,  a oferit detalii despre ancheta extinsă în cazul corupției electorale din Republica Moldova, calificând fenomenul drept unul „fără precedent” atât la nivel național, cât și internațional. Potrivit acestuia, acțiunile de corupere electorală fac parte dintr-un „război hibrid” menit să afecteze stabilitatea țării.

 

„Sunt 140 de mii de conturi deschise în aplicația PSB. Probele evidențiază o coordonare înaltă a acțiunilor, toate menite să inducă un haos controlat în Republica Moldova,” a declarat procurorul general, adăugând că s-au desfășurat „zeci de măsuri speciale de investigație, inclusiv interceptări telefonice, înregistrări audio și video, urmăriri vizuale și utilizarea agenților sub acoperire.”

În cadrul anchetei au fost efectuate peste 800 de percheziții, iar mai mult de 380 de măsuri speciale de investigație au fost implementate.

„Peste 28 de persoane au fost reținute, iar 35 au statut de învinuit,” a adăugat procurorul general.

„Avem timp, resurse și răbdare – legea va fi aplicată în pofida tuturor tertipurilor,” a subliniat acesta, asigurând că ancheta va continua până la identificarea tuturor celor implicați.

Amintim că, autoritățile au descoperit un total de 39 de milioane de dolari transferați din Rusia, de oamenii fugarului Ilan Șor, prin intermediul băncii PSB, pentru coruperea electoratului din Republica Moldova, în lunile septembrie-octombrie. În luna octombrie, au fost înregistrate cele mai mari transferuri, care au depășit 24 de milioane de dolari. În septembrie,  suma documentată era de 15 milioane de dolari.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA