Autoritățile s-au autosesizat după agresarea unei adolescente de două colege mai mari. Ea a fost internată în spital

Autoritățile s-au autosesizat în cazul unei adolescente de 13 ani dintr-o localitate din centrul țării, care ar fi fost agresată de două colege în vârstă de 15 ani. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, eleva și familia acesteia vor beneficia de suport psihologic. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că persoanele implicate în acest caz urmează să fie audiate, iar în baza probelor acumulate se va decide dacă va fi inițiată o cauză penală.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că incidentul s-a produs în afara instituției de învățământ. Adolescenta a fost internată la spital, unde urmează să beneficieze de suport psihologic.

,,Astăzi se deplasează colegii în instituția de învățământ pentru a discuta cu colegi de clasă, pentru a discuta cu instituția în ansamblu. A stabili în ce măsură au existat semnale cu privire la comportament neadecvat raportat anterior. Și în ce măsură acele semnale au fost transmise instituțiilor abilitate”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, susține că cei implicați urmează să fie audiați, iar probele vor stabili dacă va fi deschisă o cauză penală.

,,Se lucrează pe acest caz. Este înregistrat materialul și urmează să fie acumulat probatoriul pentru a fi vedea dacă va fi dispusă o cauză penală sau nu în acest sens. La moment nu pot să vă comunic alte detalii suplimentare”, a adăugat șefa MAI.

Psihologii spun că pentru a preveni repetarea unor astfel de cazuri, cei vinovați trebuie sancționați. Totodată, victima, agresorii și familiile acestora ar trebui să beneficieze de consiliere psihologică, pentru a conștientiza gravitatea faptelor și a corecta comportamentele.

,,Indiferent de motivele invocate ale agresiunii, consider că la bază a unor astfel de comportamente este dorința de a intimida, de a domina victima, de a ține control asupra ei, de a impune voința grupului. Comportamentul ostil poate fi declanșat de frustrările acumulate în familie, în mare parte, cât și în mediul școlar”, a spus psihologul Zinaida Gribincea.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, aproximativ 400 de instituții de învățământ din țară au un psiholog angajat. În școlile care nu dispun de un astfel de specialist, din cauza numărului redus de elevi, asistența psihologică este oferită prin intermediul Centrului Republican de Asistență Psihologică, subordonat Ministerului Educației. Pentru a avea un psiholog angajat, o instituție de învățământ trebuie să aibă peste 300 de elevi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA