Guvernul de la București a adoptat modificări la Legea cetățeniei, în ciuda protestelor și a criticilor din partea societății civile. Astfel, moldovenii care vor depune dosarul pentru redobândirea cetățeniei vor trebui să dețină dovada cunoașterii limbii române. Autoritățile de peste Prut au reintrodus proba interviului.
Solicitanții de cetățenie română vor fi obligați să cunoască limba română. În acest sens, va fi reintrodusă proba interviului, eliminată anterior.
„… un număr semnificativ de solicitanți de cetăţenie, ai căror ascendenți au fost cetățeni români, nu cunosc la nivel minimal limba română”, se arată în documentul privind motivele emiterii actului normativ.
De asemenea, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu va mai fi obligată să verifice în termen de cinci luni cererile privind redobândirea cetățeniei române, scrie infoprut.ro. De asemenea, certificatul de cetățeniei eliberat acum, în format hârtie, va fi înlocuit cu un card electronic, care include un suport de stocare de înaltă securitate în care sunt memorate datele biometrice și date personale ale titularului.
Ministrul Justiției de la București a explicat că noua lege vine să elimine posibile fraude.
”Modernizăm Legea cetățeniei române pentru că a rămas anacronică! Va fi o lege care va oferi respect fiecărei persoană care dorește să devină cetățean român. Însă, foarte important, în egală măsură va fi o lege care va asigura integritatea procesului de dobândire a cetățeniei române și eliminarea posibilelor fraude. Proiectul de lege adoptat în Guvern este rezultatul unui proces amplu de dezbatere publică demarat la începutul lunii februarie. Este necesar să fie adoptat în procedură de urgență, vom solicita acest lucru Parlamentului și fac un apel la colegii senatori și deputați să ne acorde sprijin în acest sens!”, a spus ministra justiției de peste Prut, Alina Gorghiu.
Ministerul Justiției a propus adoptarea proiectului de lege în procedură de urgență. Documentul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru dezbateri.
CITEȘTE ȘI: Ministerul Justiţiei de la București, pichetat de cei care se opun modificărilor la legea cetățeniei române