Grupul de copii al corului “Rapsodia”, blocat la fontiera cu Lituania, a fost lăsat să-și continue drumul. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe.
Potrivit MAE, autoritățile lituaniene au emis la prima oră o autorizație de călătorie pentru autocarul în care se afla corul – documentul care lipsea și fără care nu este permis tranzit prin teritoriul Lituaniei.
”Copiii și adulții care îi însoțesc au primit tot ajutorul necesar, inclusiv prânz cald. Ambasadele Republicii Moldova din Vilnius și Minsk au intervenit imediat după semnalarea problemei și au cooperat cu partea lituaniană pentru a asigura o soluție rapidă”, anunță Ministerul.
Amintim că, un autocar din Moldova a fost blocat la frontiera cu Lituania. Autocarul transporta membrii unui cor din Republica Moldova. Copiii au participat la mai multe evenimente culturale în Belarus, iar când au încercat să se întoarcă, aceștia nu au fost lăsați și iasă din țară.