Ecuadorul declară stare de urgență după ce un infractor extrem de periculos a evadat din închisoare
Preşedintele Ecuadorului Daniel Noboa a declarat luni stare de urgenţă pentru 60 de zile, la o zi după ce cel mai periculos infractor din ţară, Adolfo Macias „Fito”, a dispărut din închisoarea unde era deţinut, scrie Reuters. Adolfo Macias, liderul bandei criminale Los
Donald Trump îl amenință pe Biden cu închisoare dacă redevine președinte
Donald Trump a avertizat marți că ar putea da indicații Departamentului de justiție să îl pună sub acuzare pe Joe Biden, în cazul în care va câștiga alegerile din luna noiembrie a acestui an, scrie Reuters. Fostul președinte american a făcut comentariul în
Dorin Recean, mesaj de felicitare pentru noul prim-ministru al Franței
Prim-ministrul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare pentru Gabriel Attal, noul prim-ministru al Franței. Acesta i-a urat succes în noul mandat și s-a arătat deschis pentru cooperare. „Felicitări domnule Gabriel Attal, pentru numirea dumneavoastră în funcția de prim-ministru al Franței.
ONU cere comunităţii internaţionale peste 4 miliarde de dolari pentru ajutorul umanitar destinat Ucrainei în 2024
Oficiul de Coordonare pentru Afaceri Umanitare al ONU şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) vor solicita comunităţii internaţionale 4,1 miliarde de dolari pentru a finanţa anul acesta ajutorul umanitar destinat Ucrainei, relatează Agerpres. Din această sumă, 3,1 miliarde vor fi alocate activităţilor umanitare
Rusia a desenat avioane de luptă false pe aerodromuri ca să păcălească Ucraina. Reacția experților străini
Imagini capturate recent prin satelit într-o bază militară rusă arată că trupele de la Moscova au desenat mai multe avioane de luptă false la sol, într-o aparentă încercare de a păcăli ucrainenii. Aceste tactici nu sunt noi în războiul dintre Rusia și Ucraina,
Consilierii municipali din partea PAS au protestat în fața Primăriei. Care este motivul
Consilierii PAS din CMC îl acuză pe Ion Ceban că ar fi hotărât să concedize o parte dintre asistenții personali din Chișinău și să le reducă salariile celor care își vor păstra funcțiile. Consilierii municipali PAS, alături de mai mulți asistenți care îngrijesc
