Raiduri aeriene în Gaza. Israelienii au lovit o școală ONU și două case: cel puțin 34 de morți
Raidurile aeriene israeliene din Gaza au lovit în cursul nopții și miercuri o școală ONU care adăpostește familii palestiniene strămutate, precum și două case, omorând cel puțin 34 de persoane, inclusiv 19 femei și copii, au spus oficiali din spitale. Un oficial al
PSRM acuză Cancelaria de Stat că face presiuni asupra primarilor. Ce invocă socialiștii
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova acuză Cancelaria de Stat că trimite scrisori primarilor prin care li se cere să pună pe ordinea de zi a consiliilor locale subiecte privind susținerea referendumului și votarea pentru integrarea europeană. Socialiștii au publicat și textul unei presupuse
A fost stabilită ziua primei ședințe de Parlament din această sesiune
Parlamentul se convoacă în prima ședință din această sesiune. Deputații vor reveni în sala plenului vineri, 13 septembrie, potrivit proiectului ordinii de zi a ședinței Biroului Permanent. Biroul Permanent se întrunește joi în ședință. Atunci ar urma să fie stabilită și ordinea
Despăgubiri record pentru condamnare pe nedrept. Cât va primi pentru 10 ani de detenție
50 de milioane de dolari pentru a repara o eroare judiciară: autorităţile din Chicago au fost condamnate luni să plătească această sumă record unui afro-american care a făcut zece ani de închisoare pentru o omucidere din 2008 pe care nu a comis-o.
