Cernăuțeanu, detalii despre cum a fost prins Vladimir Plahotniuc și despre extrădarea sa
Cum a fost prins Vladimir Plahotniuc și cum a fentat o dată Interpolul. Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit detalii în cadrul unei emisiuni la Euronews România. Șeful IGP a vorbit și despre actul de identitate bulgar al lui Plahotniuc, care este considerat
Negocierile de la Istanbul. La ce acord au ajuns Rusia și Ucraina
Rusia și Ucraina au încheiat miercuri seara a treia rundă de negocieri directe la Istanbul. Părțile au constatat „distanța” dintre pozițiile lor în ceea ce privește încetarea războiului. Într-un final au ajuns la un acord doar asupra unui nou schimb de prizonieri, transmite
Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul britanic, Keir Starmer. Ce discuții au purtat oficialii
Președintele țării, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe parteneriatul economic. Totodată, au vorbit despre sprijinul acordat de Regatul Unit pentru modernizarea Republicii Moldova. Un subiect abordatde cei doi
Vitalie Pîrlog, fost ministru al Justiției, a fost plasat în detenție la Paris în dosarul alertelor roșii
Fostul ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, a fost plasat în detenție miercuri, în capitala Franței, în urma unei decizii luate de un judecător de instrucție, informează AFP, care surse apropiate anchetei. Agenția franceză de presă, preluată de Agerpres, precizează că informația privind plasarea
Constantin Țuțu a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia, luată de Procuratura din Atena
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut în dimineața zilei de 22 iulie pe Aeroportul din Atena, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Procuratura din Atena, scriu jurnaliștii de la Cu sens. Potrivit poliției elene, acesta
Anatol Șalaru: ”Arestarea lui Plahotniuc la Atena aduce avantaje electorale pentru partidul de guvernare”
Arestarea oligarhului Vladimir Plahotniuc la Atena are legătură cu extrădarea fostului șef al SIS, Vitalie Pîrlog, în Franța, care ar fi început să ofere mărturii. Aceasta este opinia exprimată de Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării și lider al Partidului Unității Naționale, în
Canicula face victime: Cinci decese s-au înregistrat în Italia din cauza căldurii extreme
Canicula face victime. Cinci decese s-au înregistrat în Italia din cauza căldurii extreme, potrivit DPA. La Palermo, capitala Siciliei, este în vigoare cel mai ridicat nivel de alertă. Miercuri până la ora 10:00 (08:00 GMT), temperaturile depășiseră deja 30 de grade în Sicilia.
Ministrul de Externe al Israelului vine la Chișinău. Care este programul vizitei
Ministrul de Externe al Israelului, Gideon Moshe Sa’ar, va efectua joi, 24 iulie, o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministerul de Externe de la Chișinău. În cadrul vizitei, ministrul Gideon Sa’ar va avea întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe
