Trei scenarii prin care UE vrea să salveze Ucraina de la un eventual colaps financiar
Liderii europeni au început să discute mecanisme alternative de sprijin financiar pentru Kiev. Potrivit Politico, Comisia Europeană pregătește un document ce prevede posibilitatea emiterii de către statele membre a unei datorii comune de zeci de miliarde de euro pentru a asigura stabilitatea economiei
Vladimir Plahotniuc, obligat să returneze peste 730 milioane de lei în dosarul „Frauda Bancară”
Ministerul Finanțelor îi va cere lui Vladimir Plahotniuc returnarea a peste 730 milioane lei. E vorba de banii pe care acesta i-ar fi obținut în mod fradudulos în dosarul ”Frauda Bancară”. Despre asta a anunțat procurorul de caz, Alexandru Cernei. Luni, la Judecătoria
Candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, este așteptat vineri în Parlament
Noul Guvern ar putea fi învestit pe 31 octombrie. Atunci, candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, ar urma să prezinte programul de guvernare și echipa viitorului Guvern. Cel puțin asta a dat de înțeles președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ședința cu
