Regiunea transnistreană intră din nou în stare de urgență economică: ,,Dificultăți în aprovizionarea cu gaze”
Regiunea transnistreană intră în stare de urgență economică pentru 30 de zile, decret semnat de liderul separatist Vadim Krasnoselski și aprobat ulterior de așa-zisul soviet suprem, conform presei din stânga Nistrului. Măsura intră în vigoare în această seară. Motivul stării de urgență este
Descinderi în România privind falsificarea cetățeniei române cu acte din Moldova, inclusiv pentru oligarhi ruși
Structurile judiciare române au făcut joi, 18 decembrie, percheziții într-un dosar penal privind modul de redobândire sau de acordare a cetățeniei române pentru cetățeni străini, inclusiv oligarhi ruși, informează jurnaliștii ,,Digi24” din România. Descinderile au fost efectuate în două anchete penale și vizau
Drumul de ocolire a Vulcăneștiului, funcțional: leagă Chișinău de Dunăre și Marea Neagră
Drumul de ocolire a orașului Vulcănești, parte a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-frontiera cu România, este accesibil începând cu 18 decembrie. Acesta a fost inaugurat în prezența oficialilor, inclusiv a ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Vladimir Bolea. „Pentru locuitorii orașului, aceasta înseamnă mai multă
Sărbătorile de iarnă scot oamenii la cumpărături. Vor cheltui, în medie, 500 de lei per cadou pentru fiecare persoană
Sărbătorile de iarnă scot oamenii la cumpărături. Fie simbolic, fie mai costisitor, cadourile rămâne indispensabile în perioada sărbătorilor de iarnă, mai ales pentru prieteni și copii. În medie, moldovenii sunt gata să cheltuiască până la 500 de lei pentru fiecare persoană, iar în
Parlamentarii, în rol de Moș Crăciun pentru copiii cu dizabilități: ,,Un exercițiu de solidaritate”
Cei 101 parlamentari vor fi Moș Crăciun pentru 101 copii cu dizabilități severe din întreaga țară, care au scris câte o scrisoare acestuia. Răvașele au fost repartizate în cadrul ședinței din 18 decembrie de deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Ludmila Adamciuc, inițiatoarea
Opoziția a înaintat o moțiune simplă contra ministrului Agriculturii, Ludmila Catlabuga. Reacția structurii
Opoziția a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, invocând faptul că domeniul agricol se confruntă cu mai multe probleme majore, printre care lipsa subvențiilor și penalitățile aplicate fermierilor. Moțiunea simplă este semnată de 42 de deputați, iar
Premierul Alexandru Munteanu, în Găgăuzia: ,,Beneficiile aderării la UE sunt pentru toți cetățenii Republicii Moldova”
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din UTA Găgăuzia. Discuțiile au vizat colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și proiectele de dezvoltare implementate în regiune. ,,Am început vizita în UTA Găgăuzia cu o discuție
Și-a ucis mama și a încercat să mai omoare o femeie: pedeapsa primită de bărbat
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care și-a ucis mama și a încercat să o omoare pe îngrijitoarea acesteia la începutul acestui an, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată recent de magistrați, după ce
Salt spectaculos: pașaportul României, în top 2 global
România urcă spectaculos în topul celor mai puternice pașapoarte din lume. În clasamentul anual realizat de compania de consultanță Nomad Capitalist Passport Index, România ajunge pe locul al doilea la nivel global, după ce anul trecut ocupa poziția 21. Și pașaportul moldovenesc avansează
Slovacia în stradă: proteste masive împotriva lui Fico
Proteste masive au avut loc în Slovacia. Mii de oameni au ieșit marți seara în stradă, la Bratislava și în alte orașe ale țării, pentru a contesta modificările controversate la Codul penal și decizia autorităților de a desființa o instituție independentă care protejează
