A însușit ilegal circa 2,5 milioane lei. Ex-judecător, trimis în judecată pentru escrocherie și fals în declarații

A însușit ilegal circa 2,5 milioane lei. Ex-judecător, trimis în judecată pentru escrocherie și fals în declarații

sept. 29, 2025

Un fost judecător, vicepreședinte de instanță, acuzat de escrocherie și fals în declarații, a fost trimis pe banca acuzaților. În prezent, învinuita se eschivează de la organul de urmărire penală, fiind anunțată în căutare. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada martie 2014 – martie

Read More
Promo-LEX: Fotografierea buletinelor de vot, principala abatere la alegerile din 28 septembrie

Promo-LEX: Fotografierea buletinelor de vot, principala abatere la alegerile din 28 septembrie

sept. 29, 2025

Fotografierea buletinelor de vot a fost cea mai frecventă abatere la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Promo-LEX a documentat 273 de cazuri, aproape dublu față de scrutinele din 2021, când au fost raportate 146 de situații similare. Observatorii avertizează că fenomenul poate indica

Read More
Vladimir Voronin, veteranul Legislativului, ar putea deschide noua sesiune parlamentară

Vladimir Voronin, veteranul Legislativului, ar putea deschide noua sesiune parlamentară

sept. 29, 2025

Vladimir Voronin, care a candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie pe lista Blocului ”Patriotic” ar putea prezida ședința de constituire a Parlamentului de Legislatura a XII-a. În vârstă de 84 de ani, Vladimir Voronin ar putea obține un nou mandat de deputat,

Read More
Maia Sandu, despre protestele de la Parlament: Îmi doresc să redivină un element autentic al procesului democratic

Maia Sandu, despre protestele de la Parlament: Îmi doresc să redivină un element autentic al procesului democratic

sept. 29, 2025

Îmi doresc ca protestele să redevină un element autentic al procesului democratic. Este reacția președintei Maia Sandu privind protestul de astăzi a Blocului Patriotic din fața Parlamentului. „Noi am văzut cum banii murdari ai Moscovei au fost folosiți în acești ani ca să

Read More
„Luna Diasporei” și „Ziua Românilor de Pretutindeni”, o nouă lege. Ce presupune

„Luna Diasporei” și „Ziua Românilor de Pretutindeni”, o nouă lege. Ce presupune

sept. 29, 2025

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat în consultare publică un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, cu termen de dezbatere până la 4 octombrie 2025, notează Dcnews.ro. Propunerile, sugestiile și opiniile pot

Read More
Mobilizare pe Telegram pentru protest în Chișinău: Participanții, îndemnați să vină cu pașapoarte și încărcătoare

Mobilizare pe Telegram pentru protest în Chișinău: Participanții, îndemnați să vină cu pașapoarte și încărcătoare

sept. 29, 2025

Mai multe persoane ar fi fost mobilizate prin-un chat de Telegrma pentru a se aduna pe 29 septembrie, la ora 12:00, la un protest în centrul Capitalei. Conform unor capturi de ecran obținute de jurnaliștii de la NewsMaker, participanților li s-ar fi promis bani,

Read More
Maia Sandu, după încheierea parlamentarelor: Știm să fim uniți atunci când viitorul țării noastre este în primejdie

Maia Sandu, după încheierea parlamentarelor: Știm să fim uniți atunci când viitorul țării noastre este în primejdie

sept. 29, 2025

„Știm să fim uniți atunci când viitorul țării noastre este în primejdie”. Declarația a fost făcută de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe după încheierea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. „Mulțumesc tuturor cetățenilor care au participat ieri la vot, Fiecare vot

Read More
Plahotniuc lipsește din nou de la ședință în dosarul „Furtul miliardului”. Solicită timp pentru studierea dosarului

Plahotniuc lipsește din nou de la ședință în dosarul „Furtul miliardului”. Solicită timp pentru studierea dosarului

sept. 29, 2025

Vladimir Plahotniuc nu s-a prezentat nici la ședința de astăzi de la Judecătoria Buiucani, unde se analizează cererea privind judecarea separată a cauzei sale în dosarul „furtul miliardului”. Avocatul său, Lucian Rogac, a declarat că Plahotniuc solicită amânarea ședinței. Fostul lider democrat spune

Read More
Marta Kos: Puterea democrației Republicii Moldova răsună dincolo de granițele sale

Marta Kos: Puterea democrației Republicii Moldova răsună dincolo de granițele sale

sept. 29, 2025

Puterea democrației Republicii Moldova răsună dincolo de granițele sale. Este mesajul Comisarei europeane pentru extindere, Marta Kos, după victoria proeuropeană din Moldova. Într-o postare pe X, oficiala a subliniat rezistența moldovenilor în fața dezinformării și a tentativelor de ingerință externă. „Felicitări, moldoveni! Astăzi,

Read More
Date alarmante: Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în Republica Moldova

Date alarmante: Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în Republica Moldova

sept. 29, 2025

În Republica Moldova bolile cardiovasculare sunt, de peste două decenii, principala cauză de deces, reprezentând circa 57% din totalul deceselor cauzate de bolile netransmisibile. Datele au fost oferite de Ministerul Sănătății, în contextul în care pe 29 septembrie, este marcată Ziua mondială a

Read More