1320 de cereri privind votul prin corespondență, procesate de CEC
Comisia Electorală Centrală a procesat 1320 de cereri privind votul prin corespondență. Dintre acestea, au fost acceptate 1102, restul se află în proces de verificare. Identificarea alegătorilor înregistrați pentru votul prin corespondență se efectuează prin verificarea identității acestora utilizând mijloace de verificare automatizate.
Prințesa de Wales a scăpat de cancer. Kate Middleton: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de grele”
Catherine, prințesa de Wales a scăpat de cancer. Într-un mesaj video difuzat luni de Palatul Kensington, Catherine a declarat că este ușurată că tratamentul ei de chimioterapie preventivă s-a încheiat, după nouă luni „incredibil de grele” și „înfricoșătoare” pentru ea și familia ei.
Ilan Șor ar încearca să corupă fermierii. Le promite acces la piața rusă
Condamnatul fugar Ilan Șor încearcă să-i convingă pe fermierii din sudul țării să iasă la proteste masive cu blocarea drumurilor în perioada dinaintea și după alegerile din această toamnă. În acest sens, în autonomia găgăuză, aflată sub controlul grupării Șor, pe data de
