Sancțiuni pentru întârziere: 15 partide ar putea fi amendate
15 partide ar putea fi sancționate contravențional pentru că nu au prezentat la timp raportul privind gestiunea financiară. Potrivit CEC, alte șapte partide ar putea fi limitate în activitate pe motiv că nu au prezentat actele solicitate. Comisia a pornit procese contravenționale împotriva
Vasile Tarlev și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale
Fostul premier al Republicii Moldova în perioada guvernării comuniste Vasile Tarlev și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale. Tarlev spune că a luat această decizie în urma discuțiilor cu cetățenii. „La rugămintea și îndemnul multor compatrioți am decis să accept invitația
Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic ar putea fi suspendat
Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, anunță șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi. Se întâmplă în urma criticilor legate de indemnizația pentru copiii diplomaților. Potrivit lui Mihai Popșoi, inițiativa
România: Peste 400 de urși vor fi uciși în 2024 și 2025
426 de urși bruni urmează să fie uciși în perioada anilor 2024-2025, în România. Legea care prevede măsuri de gestionare a populației de urși a fost promulgată de președintele român Klaus Iohannis. Documentul a fost elaborat pentru a preveni atacurile asupra populaţiei şi
Republica Moldova va avea șase ambasadori noi. Cine sunt aceștia
Republica Moldova va avea șase ambasadori noi. Este vorba despre diplomații care ne vor reprezenta în Estonia, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Italia, Letonia și Austria. Comisia politică externă și integrare europeană a legislativului a aprobat avizele consultative pentru candidaturile agreate. Astfel, Eugen Caras
Eurodeputata Diana Șoșoacă are interdicția de a intra în Ucraina
Eurodeputata română Diana Șoșoacă a primit interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei, la scurt timp după ce a devenit membră a Parlamentului European. Informația a fost confirmată de Serviciul de Securitate al Ucrainei pentru Euronews România. Interdicția se întinde pe o perioadă de
Judecătoria Comrat: Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandru Tarnavski, demis ilegal
Demiterea lui Alexandru Tarnavski din funcția de vicepreședinte al Adunării Popolare a Găgăuziei este ilegală. Asta a decis judecătoria Comrat, anunță Tarnavschi, pe pagina lui de Facebook. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel. „Astăzi, Judecătoria Comrat a anulat decizia Adunării Populare
VIDEO Mihai Popșoi, detalii despre indemnizația pentru copiii ambasadorilor
Ministrul de Externe Mihai Popșoi a răspuns criticilor din ultimele zile cu privire la proiectul ce prevede indemnizații pentru copiii ambasadorilor. Documentul votat în prima lectură de Parlament, prevede o indemnizație de 700 de euro pe lună pentru copiii ambasadorilor, până la vârsta