Criză de cadre în educație: Peste 1500 de posturi vacante în școlile din Moldova
Peste 1500 de posturi din instituțiile de învățământ din Moldova sunt vacante. Cele mai multe oferte sunt pentru educatori – 291 și profesori de matematică – 224. Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă tinerii specialiști, absolvenți ai universităților, cât și a colegilor, să aplice
Un bărbat a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a omorât un vecin după un conflict
Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Acesta și-ar fi ucis în bătăi prietenul de pahar. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Fălești. Potrivit Procuraturii Generale, pe 2 februarie 2025, bărbatul, aflat sub influența
Șapte absolvenți de liceu vor obține patru note de „10” din oficiu în sesiunea de bacalaureat 2025
Șapte absolvenți vor obține patru note de „10” fiecare, iar 369 de absolvenți vor obține două note de „10” din oficiu. Notele sunt oferite pe baza competențelor lingvistice și a performanțelor obținute la olimpiadelor. Lista celor șapte absolvenți cu patru note de „10”
Satul Sofia din raionul Drochia a primit două autospeciale de pompieri din partea Poloniei
Satul Sofia din raionul Drochia a primit două autospeciale de pompieri din partea Poloniei. Autospecialele au fost oferite cu titlu de donație de către comuna Ostrów Wielkopolski din Voievodatul Wielkopolskie, în cadrul unui proiect realizat cu sprijinul Fundației Solidaritatea din Polonia. Donația face
Constantin Cojocari, cel mai în vârstă cetățean al Republicii Moldova, a decedat
Constantin Cojocari, cel mai bătrân alegător din Republica Moldova, a decedat la vârsta de 106 ani. Anunțul a fost făcut de către Igor Grosu, președintele Parlamentului. ”Constantin Cojocaru – cel mai bătrân alegător din Republica Moldova a plecat azi la ceruri. Am avut
Capitala Ucrainei a fost atacată masiv cu drone rusești. Cel puțin patru persoane au murit
Kievul a fost lovit de un atac masiv cu drone și rachete rusești. Cel puțin patru persoane au murit și alte 20 rănite în urma bombardamentelor. În plus, alte regiuni ale Ucrainei, precum Harkov, Sumîi și Lugansk, s-au aflat sub alertă de raid
Detalii despre deținuta care a evadat din penitenciar. Are 23 de ani și este din Ucraina
Administrația Națională a Penitenciarelor a venit cu detalii despre deținuta care a evadata joi seara din penitenciar. Este vorba despre o femeie de 23 de ani din Ucraina. Aceasta încă nu a fost găsită. Femeia de 23 de ani a evadat din Penitenciarul
Tergiversare intenționată în dosarul accidentului din Boldurești? 16 ședințe au fost amânate din totalul de 37
16 ședințele de judecată în dosarul accidentului fatal de la Boldurești, cu implicarea fostului primar al satului, au fost amânate. PCCOCS a anunțat că în total au fost programate 37 de ședințe, însă 16 au fost amânate la cererea inculpaților și a avocaților
Emoții pentru 15 731 de absolvenți de liceu. Aceștia susțin astăzi examenul la limba de instruire
O zi plină cu emoții pentru absolvenții de liceu. Aceștia susțin proba la limba de instruire în cadrul examenului de bacalaureat. Conform Ministerului Educației, 12 896 vor susține proba la Limba și literatura română, iar 2 835 – proba la Limba și literatura
Horoscop 6 iunie. O zodie va avea cheltuieli neașteptate
Horoscop 6 iunie. Leii au parte de întâlniri plăcute, iar Capricornii pot întâmpina dificultăți financiare. BerbecBerbecii sunt plini de energie și entuziasm astăzi. În carieră, veți avea șansa de a încheia negocieri importante sau de a obține sprijinul unei persoane influente care vă
