Conducerea țării, mesaje de comemorare a moldovenilor căzuți în războiul din Afganistan
De la sfârșitul războiului din Afganistan au trecut 35 de ani, război care a răpit viețile a 301 moldoveni, iar alți 700 au revenit acasă răniți. Cu acest prilej, președintele Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și premierul Dorin Recean au
A obținut argintul la Campionatul European de lupte. Victor Ciobanu a devenit vicecampion european printre seniori
Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a devenit vicecampion european printre seniori, informează Ministerul Educației și Cercetării. Victor Ciobanu este discipolul antrenorului Mihail Cucu. El a intrat în posesia medaliei de argint a competiției continentale după ce a cedat în ultimul act a
A patra zi de proteste la vama Leușeni. Fermierii sunt în așteptarea unui dialog cu conducerea țării
Protestele la Vama Leușeni continuă. Pentru a patra zi, fermierii din raioanele Hîncești, Leova, Căușeni, Nisporeni, Ungheni, Criuleni s-au adunat în preajma punctului vamal, începând cu ora 9:00. Într-un comunicat emis de Forța fermierilor, agricultorii reiterează solicitarea către călători și agenți economici să
Percheziții în sudul țării. Sunt vizați angajați ai școlilor auto și a două secții de înmatriculare a transportului
Percheziții în sudul țării. Acțiunile au loc într-un dosar de confecţionare, deţinere, vânzare și folosire a documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false. Potrivit IGP, la efectuarea perchezițiilor participă ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, în
Ministerul Agriculturii, despre soluțiile propuse pentru revigorarea sectorului
Agricultorii din sudul țării vor primi până la 2500 lei/ha. Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial și va fi lansat apelul de depunere a dosarelor. Acest lucru va fi anunțat suplimentar, în mod oficial. Despre aceasta informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare,
13 localități din două raioane ale țării vor fi conectate la sursă de apă potabilă
13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni vor fi conectate la sursă de apă potabilă. Lucrările necesare urmează să fie finalizate până în vara anului curent, informează Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru). În prezent se lucrează la construcția fundamentului pentru două
Protestul fermierilor: Drumul de acces spre postul vamal Leușeni-Albița a fost deblocat
Drumul de acces spre postul vamal Leușeni-Albița a fost deblocat, iar circulația mijloacelor de transport a fost reluată în regim normal, informează Serviciul Vamal de Stat. Totodată, funcționarii vamali anunță că în posturile vamale Costești-Stînca, Sculeni-Sculeni și Leova-Bumbăta, cu program de lucru 08:00-20:00,
VIDEO Agent de patrulare, la un pas de a fi strivit de un automobil. Șoferul a fost reținut
La un pas de tragedie. Un agent de patrulare a scăpat viu și nevătămat ca prin minune. Acesta risca să fie strivit în momentul în care a încercat să stopeze un șofer care se deplasa cu viteză excesivă. Incidentul a avut loc pe
Proprietarii apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire pot primi compensații. Află în ce mod
Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire vor primi compensații pentru facturile la agentul termic, în conformitate cu gradul de vulnerabilitate energetică acordat, anunță Ministerul Energiei. E vorba, însă, doar de persoanele care s-au înregistrat pe platforma de compensații. Asta au convenit
A cerut 800 euro de la un șofer care a provocat un accident. Un polițist, cercetat penal
Un polițist a fost reținut și plasat în izolator. Acesta este cercetat pentru trafic într-un dosar de trafic de influență, fiind denunțat de un șofer care provocase un accident. Șoferul a spus că a provocat un accident rutier soldat cu deteriorarea unui pilon
