Au rămas trei zile până la finalizarea Recensământului. Îndemnul BNS către persoanele care n-au fost recenzate

Au rămas trei zile până la finalizareaa Recensământului. Campania de recenzare se încheie duminică, 7 iulie.

Persoanele care n-au fost recenzate, sunt îndemnate să informeze responsabili de la BNS prin una dintre modalitățile:

  • să telefoneze la 𝐋𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐕𝐞𝐫𝐝𝐞 𝟎𝟖𝟎𝟎 𝟖𝟎𝟎 𝟐𝟒 (𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭);
  • să se programeze la 𝐬𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐧𝐳𝐚𝐫𝐞 din raionul/sectorul unde își au domiciliul, completând formularul la adresa statistica.gov.md.

Amintim că recent BNS a anunțat o nouă oportunitate de participare pentru persoanele care n-au reușit să participe la Recensământ.

 „Au fost deschise Secții staționare de informare și recenzare pentru cei care nu au fost încă recenzați”, precizează BNS.

Adresele secțiilor pot fi găsite la linkul de adrese.

Persoanele nerecenzate se pot apropia la aceste secții pentru informare sau pentru a completa chestionarul electronic de recensământ la fața locului, cu ajutorul unui recenzor .

Persoanele care refuză să participe la recenzare sau vor furniza date incomplete sau eronate în cadrul recenzării vor fi amendate, atenționează Biroul Național de Statistică.

Aceste persoane sunt pasibile de răspundere contravențională în conformitate cu art.330 și art. 419 din Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, cu aplicarea amenzii în mărime de la 1000 până la 2500 de lei”, precizează BNS.

Reprezentanții BNS reamintesc că participarea la recensământ este obligatorie, conform legii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media