Au fost dublate premiile bănești. Elevii participanți la olimpiade și concursuri ar putea obține până la 50 mii lei

Pemiile bănești pentru elevii care obțin locuri premiante la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, dar și pentru profesorii acestora, vor fi dublate, anunță Guvernul.

Astfel, pentru o medalie de aur obținută la un concurs regional, premiantul care a acumulat punctaj maxim va primi 25 de mii de lei din partea statului, față de 12 500 lei cum era anterior. Pentru aceeași performanță obținută la o competiție mondială, participanții vor primi 50 de mii de lei.
Modificările mai prevăd majorarea cu circa 67% a normelor de remunerare a persoanelor implicate în activitățile de evaluare în cadrul olimpiadelor și concursurilor naționale, regionale sau internaționale care se desfășoară în Republica Moldova”, transmite Serviciul de presă al Guvernului.
De asemenea, va fi majorată suma alocată pentru organizarea în Republica Moldova a olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale, care nu a fost modificată din anul 2006.
Reamintim că anterior Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, în anul de studii 2023-2024, vor fi organizate și desfășurate 21 de olimpiade și concursuri republicane. Totodată, elevii din țara noastră vor participa la 19 concursuri și olimpiade regionale și internaționale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA