Au fost afișate rezultatele sesiunii suplimentare a examenelor de absolvire a gimnaziului. Este vorba despre sesiunea din luna august, care s-a desfășurat în prioada 19-22 august.
Potrivit Ministerului Educației, dintre cei 1000 de elevi care au participat la proba de examen la matematică, 268 au promovat examenul, ceea ce constituie 26,80%. Alți 73 de elevi au obținut o notă pozitivă la istoria românilor și universală, iar 21 din 85 de elevi care au participat la proba de examen limba și literatura română, au promovat această probă, ceea ce constituie 24,70%.
La examenul de limba și literatura română, alolingvi, 17 din 57 de elevi au susținut proba, ceea ce reprezintă 29,82%, iar 11 au obținut o notă bună la examenul de limbă și literatură rusă.
În cadrul sesiunii suplimentare s-au înscris 1 766 de elevi, care nu au promovat examenele sau, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază sau la cea suplimentară din luna iulie. Din numărul total de elevi înscriși au participat 1320, alți 446 nu s-au prezentat.