VIDEO Atragerea investițiilor, o provocare pentru Moldova. Dumitru Alaiba, retrospectiva economică 2023

2023 a fost un an productiv pentru economia Republicii Moldova, iar speranța pentru țara noastră este domeniul IT.

De această părere este ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care a oferit pentru ONE TV un interviu de bilanț.

Oficialul consideră că printre reușitele ministerului pe care îl conduce se numără reducerea birocracției, accesul la finanțare a antreprenorilor sau oferirea granturilor în diferite domenii. Pe de altă parte, ministrul Economiei consideră că Moldova are lacune la capitolul atragerea investitorilor străini, iar de vină ar fi războiul din țara vecină.

În primul rând, ce am ținut să facem este să ajutăm întreprinderile mici și mijlocii pentru că, în această perioadă, este foarte important să susținem antreprenorii noștri. De aceea am avut un avânt în ceea ce ține de reducerea birocrației. Anume birocrația este acea piatră la gâtul companiilor mici. Nu are resurse, nu are oameni, nu are specialiști în toate domeniile. Ori directorul este și avocat, și jurist, și contabil. De aceea regulile trebuie să fie simple, oamenii să nu fie constrânși spre o situație în care trebuie să lucreze, nu ca să facă bani, dar trebuie să lucreze ca să interacționeze cu statul. În afară de reducerea birocrației, am lucrat asupra unor oportunități de finanțare. Și asta este o altă problemă cu care se confruntă micii antreprenori. Am lansat diferite programe prin intermediul ODA de granturi sau împrumuturi pe termen lung sau scurt”, relatează DUMITRU ALAIBA, MINISTRUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE ȘI DIGITALIZĂRII.

Încet, dar sigur, unele programe eleborate de Ministerul Economiei au căpătat amploare în acest an, spune Dumitru Alaiba. Un exemplu în acest sens a fost programul guvernamental pentru susținerea antreprenorilor „373”, un mecanism datorită căruia producătorii din Moldova pot accesa pentru investiții credite accesibile pe termen lung.

De exemplu, prin programul „373” am canalizat peste 600 de milioane de lei în investiții și numărul beneficiarilor este de aproximativ 200, ceea ce nu este puțin. 600 de milioane de lei comparat cu PIB-ul Republicii Moldova este de fapt ceva tangibil. Acțiunea noastră pe reducere a birocrației este și mai masivă. Doar în acest an am redus birocrația în valoare de aproximativ un miliard de lei și asta este jumătate de procent din PIB”, explică ministrul.

Datorită digitalizarării, a fost limitată corupția în instituții, susține ministrul Economiei.

În acest an am ajuns să fie digitalizate 50% din toate serviciile publice pentru antreprenori. Anul viitor vom ajunge la 75%. Pentru moment, din aceste 50% din servicii solicitarea online este într-o proporție destul de impresionantă. Asta demonstrează că oamenii noștri au nevoie de digitalizare, oamenii noștri utilizează instrumentele online. Desigur că sunt și probleme, uneori trebuie să învățăm cum să ajustăm unele servicii”, a mai spus Dumitru Alaiba.

În acest an, atragerea investițiilor a fost o adevărată provocare pentru țara noastră, iar frica cea mai mare a potențialilor investitori este războiul din țara vecină, subliniază oficialul.

Suntem într-o perioadă complicată din cauza războiului și asta nu este o scuză, ci un motiv obiectiv. Evident, investitorii preferă să fie mai atenți. Relațiile cu România sunt la un apogeu și asta ne bucură foarte mult. Acum avem peste o mie de companii cu capital românesc. Avem și alți jucători, vorbim de Austria, Italia, dar putem face mult mai multe. Putem fi mult mai atractivi și mult mai bine integrați pe marea piață europeană, atât prin investiții. Investitorii care sunt aici sunt bineveniți.  Avem nevoie ca ei să-și extindă afacerile, pentru asta facem aceste reforme, ca să fim tot mai atractivi, dar avem nevoie și de investitori pentru ca economia noastră se se dezvolte într-un ritm accelerat”, a declarat ministrul Economiei.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării afirmă că Republica Moldova în acest an are o creștere economică de aproximativ 2%, deși pentru a nu rămâne la coada Europei avem nevoie de o creștere anuală de 8-10 % în următorul deceniu.

Vorbim de acea perioadă scurtă de anulare a restricțiilor și începutul războiului și asta este începutul anului trecut. Anul 2022 începea foarte bine de fapt. După cum știți, în anul 2021 am avut o creștere record de 14% și asta este aceea creștere pe care noi o putem avea. Este aceea creștere de care noi suntem în stare, atunci când economia o lași să se dezvolte și nu o încurci și mai faci niște reforme. Primele două luni ale anului 2022 a fost o perioadă îmbucurătoare, dar a venit 24 februarie, s-a început războiul și, evident, am avut de suferit economic, inclusiv și asta o să o confirme fiecare antreprenor. Adițional la război, am avut și seceta care a afectat agricultura cu 33% în descreștere în producția agricolă, inflația, criza energetică și multe alte crize care s-au suprapus. Și asta a generat o descreștere economică de aproape 6% anul trecut. Ceea ce am făcut anul acesta a fost să recăpătăm teritoriul din cel pierdut anul trecut. În acest an ne așteptăm la o creștere pozitivă. Estimarea noastră la moment este de 1,5- 2%. Adevărat este că trăim niște timpuri foarte volative, timpuri foarte impredictibile. Un exemplu: exportul în luna septembrie este de 9% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar octombrie în descreștere față de perioada anului trecut. Trăim niște timpuri, când trebuie să ne uităm la cifre și să avem aceste pronosticuri, dar în același timp să fim conștienți că sunt foarte multe variabile și această recuperare nu este una liniară așa cum scrie în carte. Ne așteptăm la o creștere de 1,5-2 %, sperăm că aceste pronosticuri să se adeverească. Dar cel mai important din ceea ce facem este să pregătim țara pentru creșterea economică accelerată pentru anii următori, pentru că 1,5% nu este suficient pentru Republica Moldova. Dacă o să creștem cu 2% în următorii 10 ani, vom rămâne cea mai săracă țară din Europa și noi nu merităm asta. Noi avem nevoie de reforme mari care să ofere suficient spațiu economiei cu un ritm mult mai accelerat. Ritmul pe care ni l-am setat este de 8-10% pe următorii 10 ani”, a menționat Dumitru Alaiba.

Acum speranța economiei este sectorul IT, iar autoritățile de la Chișinău încearcă să atragă în Moldova mai multe companii din acest domeniu, oferindu-le un șir de facilități, spune Alaiba:

În domeniu IT suntem foarte atractivi. În primul rând, este vorba despre oameni noi. Avem oameni foarte competenți în anumite domenii. Ei sunt nu mulți pentru că noi nu suntem o țară foarte bogată, dar noi avem ingineri foarte buni, practic zero birocrație în acest domeniu. Avem regim fiscal aparte pentru companiile IT. Și vorbim de o calitate înaltă a conexiunii. Avem internet ieftin relativ cu alte țări și calitativ și cu o acoperire națională. Pentru a consolida acest avantaj competitiv, am făcut și o reformă a sectorului telecom în acest an pentru a permite jucătorilor din sector să-și mențină competivitatea la preț și calitate. Am redus din costuri, am redus din birocrație pentru că atunci când o companie din telecom are o creștere până la urmă tot consumatorul plătește fie persoană fizică sau un antreprenor. Deaceea trebuie să ne consolidăm aceste avantaje competitive. Un obiectiv mare este să creem oportunități, locuri de muncă, noi sectoare de lucru aici acasă. Pentru început cel puțin să nu mai plece și să-i așteptăm pe cei care au plecat să revină unul câte unul pentru că nu au plecat toți odată”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA