Cetățenii sunt îndemnați să-și păstreze calmul în cazul în care vor observa mascații Fulger la o benzinărie. Membrii Brigăzii cu Destinație Specială vor fi prezenți pentru desfășurarea unui exercițiu tactic, anunță Inspectoratul General al Poliției.
„În această seară, începând cu ora 19:00, pe o porțiune a traseului național R-6, Orhei – Chișinău, într-o stație Peco s-ar putea să vedeți mascați de la Fulger și echipaje de patrulare. Vă informăm că este vorba despre desfășurarea unor exerciții tactice de rutinǎ, cu implicarea subdiviziunilor Poliției”, precizează IGP.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu se alarmeze la vederea forțelor de ordine. Totodată, IGP face apel să nu fie răspândite informații eronate cu privire la desfășurarea exercițiilor.
Astfel de antrenamente sunt organizate periodic pentru a menține pregătirea operativă a forțelor de securitate și pentru a asigura un răspuns eficient în situații de urgență.