Caută
Close this search box.

Atenție: În cadrul sistemului informațional „Vulnerabilitate Energetică” a avut loc o eroare de sistem

În cadrul Sistemului Informațional „Vulnerabilitate Energetică” a avut loc o eroare de sistem, anunță Ministerul Muncii și Protecţiei  Sociale al Republicii Moldova.

Din acest motiv, în cabinetele electronice ale persoanelor care au depus cerere la compensații s-a afișat eticheta „non-vulnerabil”.

Acesta este rezultatul unei erori, care nu reprezintă în niciun caz decizia finală privind eligibilitatea gospodăriei casnice pentru a primi compensația”, a u subliniat reprezentanții MMPS.
În prezent, sistemul funcționează în regim normal, iar în cabinetul personal al cetățenilor nu se mai afișează această informație.

În context, MMPS îndeamnă cetățenii să ignore această eroare și aduce la cunoștință că informația privind compensațiile va apărea în următoarele zile în cabinetul personal.

Amintim că sistemul de compensații pentru acest sezon rece a fost lansat la începutul lunii noiembrie, fiind disponibilă din data de 4 noiembrie.

Pentru a beneficia de compensații, toți consumatorii trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut. Cererea poate fi depusă online, prin intermediul platformei compensatii.gov.md sau cu ajutorul registratorilor până la data de 28 a fiecărei luni.

Pentru mai multe detalii sau precizări cu referire la acordarea compensațiilor, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la linia verde 0 8000 5000, de luni până vineri de la 08:00 la 18:00 și sâmbătă de la 10:00 la 16:00.

Guvernul Republicii Moldova oferă asigurări că, în această iarnă, costurile pentru gaz nu vor depăși valorile plătite iarna trecută. Executivul promite să acorde compensații pentru toți cei care au nevoie, chiar și în contextul noilor tarife aprobate de ANRE.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA