Atacuri teroriste în regiunea rusească Daghestan. Au fost ucise 19 persoane

Rusia anunţă astăzi sfârşitul unor operaţiuni antiteroriste în Daghestan, în Caucaz, unde atacuri comise de către atacatori duminică, 23 iunie, la biserici ortodoxe şi la cel puţin o sinagogă s-au soldat cu 19 morţi, inclusiv 4 civili, relatează G4Media.

Comitetul rus de anchetă, însărcinat cu investigaţiile, a anunţat luni că 19 persoane, inclusiv patru civili, au fost ucise duminică în atacuri ”teroriste” în Daghestan, iar 5 atacatori au fost eliminaţi de forţe de ordine.

”Potrivit unor date preliminare, 15 agenţi ai forţelor de ordine au fost ucişi, şi patru civili, inclusiv un preot ortodox”, au anunţat într-un comunicat.

În cursul operaţiunii antiteroiste, care s-a încheiat luni dimineaţa, ”cinci persoane” au fost ”lichidate. Identitatea lor a fosta stabilită”, anunţă comitetul.

Această serie de atacauri, catalogată ”teroristă” de către autorităţile ruse intervine la trei luni de la un atentat organizat de către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) la Crocus City Hall, o sală de concert la periferia Moscovei, care s-a soldat cu peste 140 de morţi şi care a reprins ameninţarea teroristă în Rusia.

Aceste ultime atacuri au avut loc la Mahacikala, capitala Daghestanului, şi în oraşul Derbent, situat pe coastă.

Daghestanul, o regiune rusească cu populaţie majoritar musulmană, se învechinează cu Cecenia şi se află aproape de Georgia şi Azerbaidjan. Operaţiuni antiteroriste sunt anunţate cu regularitate de către autorităţile ruse în aceasta.

Atacurile de duminică au vizat ”2 biserici ortodoxe, 1 sinagogă şi 1 punct de control al poliţiei”, potrivit Comitetului rus de anchetă, care a deschis o anchetă cu privire la ”acte teroriste”

„Operaţiunea antiteroristă lansată în regiune s-a încheiat luni dimineaţa ”din cauza neutralizării ameninţării la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor”, scrie sursa citată.

Trei zile de doliu au fost decretate în Daghestan – de luni şi până miercuri -, a anunţat administraţia locală.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA