Comunitatea teatrală, artiștii și publicul deopotrivă, sărbătoresc astăzi, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. Este un prilej în plus de a oferi un semn de gratitudine celor care participă la miraculosul act creator: actori, dramaturgi, regizori, scenariști, lucrătorii scenei, dar și spectatorii.
Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită în anul 1961, la Viena, de către Institutul Internațional de Teatru (ITI) în cadrul Congresului Mondial, notează MOLDPRES.
Prima dată a fost sărbătorită în anul 1962, la 27 martie, când s-a deschis stagiunea Teatrului Națiunilor, la Paris. Din 1962 Ziua Mondială a Teatrului a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI și comunitatea internațională de teatru. ITI reprezintă cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic și a fost înființată în 1948, la inițiativa UNESCO.
Într-un mesaj de felicitare, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, Alexandru Grecu, subliniază că aniversăm azi, împreună cu comunitatea teatrală din întreaga lume, Ziua Mondială a Teatrului. Teatrul a fost și rămâne, chiar și în cele mai vitrege momente ale istoriei, o artă pururi necesară, care ne înalță sufletul și ne umple inimile de speranță. Artiștii scenei sunt și astăzi, precum au fost în toate timpurile, mesagerii frumosului și binelui, promotorii de frunte a valorilor spirituale ale neamului.
„Teatrul este forma artistică a experienței omenești. Teatrul înseamnă dăruire, sentiment, sinceritate, inteligență, creativitate și multe, multe sacrificii. Într-o lume copleșită de incertitudine, de război, de proteste controversate și ample campanii mediatice, de prorociri înspăimântătoare, teatrul este arta ce caută și găsește pentru aproapele nostru un echilibru moral, o înălțare spirituală, o alinare sufletească… Ne bucurăm, prieteni, că tot pe 27 martie este marcată și o altă aniversare de suflet, Ziua Unirii Basarabiei cu România, ca zi de sărbătoare națională. În acest sens, constatăm cu deosebită satisfacție că, în sfârșit, limba română a fost oficializată și în Constituția noastră. Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, vă invit, prieteni, să ne transformăm aplauzele de la fiecare reprezentație în cuvinte de apreciere, dorindu-vă sincer ca să puteți trăi bucuria teatrului în fiecare zi. La mulți ani de Ziua Teatrului, dragi colegi!”, a mai spus Alexandru Grecu.
Primul teatru dramatic de repertoriu, cu trupă permanentă, înființat la Chișinău în 1921, a fost Teatrul Național (în prezent– Teatrul Național „Mihai Eminescu”), care a promovat marile creații ale dramaturgiei universale și a ținut societatea basarabeană la curent cu viața cultural-spirituală și mișcarea teatrală europeană. Actualmente, în Republica Moldova sunt atestate 19 teatre profesioniste, în care activează cca 1570 de actori.
Mesajul tradițional internațional
Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări naționale și internaționale de teatru, în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiștii preferați. Una dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea mesajului tradițional internațional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internațional este invitată să comunice reflecțiile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul.
Mesajul, tradus în peste 50 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentațiilor din seara zilei de 27 martie și este publicat în ziare și reviste, difuzat la radio și televiziune.
Autorul Mesajului Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 este Jon Fosse, scriitor şi dramaturg norvegian.
„Arta este pace. Fiecare persoană este unică şi, totuşi, la fel ca oricare altă persoană. Înfăţişarea noastră vizibilă, exterioară este, fireşte, diferită de a oricui altcuiva – până aici, totul e clar –, dar există în acelaşi timp, înăuntrul fiecăruia dintre noi, ceva care aparţine numai şi numai acelei persoane, ceva care este doar acea persoană anume. Putem numi acest ceva spirit; sau suflet. Sau putem decide să nu-l definim prin cuvinte şi să-l lăsăm să existe în linişte.
Dar, deşi suntem diferiţi unul de celălalt, totodată suntem şi la fel. Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemănători, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent ce culoare de piele sau ce culoare de păr avem.
Asta poate fi oarecum paradoxal: faptul că suntem total asemănători şi, în acelaşi timp, complet diferiţi. Poate că fiinţa umană este în mod intrinsec paradoxală, unind în sine trupul şi sufletul – noi reunim cea mai pământească şi mai tangibilă existenţă cu ceva ce transcende aceste limite materiale, terestre. Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal.
Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci şi, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni.
Şi face asta nu nivelând diferenţele şi reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conţine exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înţelegem. Conţine un mister, ca să zic aşa. Ceva ce ne fascinează şi ne împinge dincolo de propriile noastre limite – şi, făcând asta, creează transcendenţa pe care orice artă o conţine şi către care, totodată, ne conduce.
Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolaltă contrariile. Este exact inversul a ceea ce fac conflictele violente pe care le vedem prea adesea în lume şi care stimulează tentaţia distructivă de a anihila orice este străin, orice este unic şi diferit, folosind deseori cele mai monstruoase invenţii pe care ni le-a pus la dispoziţie tehnologia.
E terorism în lume. E război. Pentru că oamenii au şi o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe.
În felul acesta unicitatea – diferenţele pe care le putem vedea cu toţii – dispare, lăsând în urma ei o uniformitate în care orice este diferit devine o ameninţare ce trebuie eradicată. Ceea ce este văzut din afară ca o diferenţă, de pildă în privinţa religiilor sau a ideologiilor politice, devine ceva ce trebuie să fie înfrânt şi nimicit.
Războiul este o agresiune împotriva a ceea ce se află în adâncul nostru, al tuturor, împotriva acelui ceva unic. Şi este totodată o agresiune împotriva artei, împotriva a ceea ce se află în adâncul oricărei arte.
Am vorbit aici despre artă în general, şi nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, aşa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de acelaşi lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific şi îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin şi nefamiliar să strălucească din plin.
Războiul şi arta sunt opuse, pur şi simplu, la fel cum sunt opuse războiul şi pacea. Arta este pace”, se arată în celebrul mesaj.
