Cetățenii pot solicita pașaportul sau buletinul la orice centru multifuncțional al ASP, indiferent de domiciliu

Cetățenii pot solicita perfectarea actelor de identitate la oricare centru funcțional din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP). Acum nu se va ține cont de raza teritorială în care au viza de reședință solictanții, anunță ASP.

„Pentru a obține un pașaport al cetățeanului RM sau noua carte de identitate, recent pusă în circulație, NU este necesar să mergeți doar la subdiviziunea ASP din regiunea în care aveți viza de reședință”, se arată în comunicatul ASP.

Această măsură vine în sprijinul cetățenilor, facilitând accesul la serviciile publice și reducând timpii de așteptare.

Specialiștii îndeamnă cetățenii să facă o programare prealabilă pentru serviciul solicitat.
Programarea se face pe site-ul oficial al ASP: www.asp.gov.md.
Mai multe informații despre serviciile ASP și programul de lucru al centrelor multifuncționale,  sunt disponibile pe pagina web a instituției sau la numărul de telefon 14909 .

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA