Arme și muniții deținute ilegal, descoperite într-o gospodărie din Călărași. Un bărbat de 71 de ani, documentat

Un bărbat de 71 de ani riscă să fie sancționat pentru purtarea și păstrarea ilegală a armelor și munițiilor. Se întâmplă după ce de la domiciliul acestuia au fost ridicate o armă de model necunoscut, două tuburi a cartușelor folosite, dar și zeci de cartușe.

Poliția a stabilit că obiectele erau deținute ilegal.

Polițiștii din Călărași au efectuat o percheziție autorizată în gospodăria bărbatului.

Acesta, fiind audiat, nu a putut explica proveniența acestora, dar și scopul deținerii.

Autoriotățile anunță că armele și munițiile ridicate au fost îndreptate la expertiză.

Oamenii legii întreprind în continuare acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA